Confidenţialitate


Mihai Leu, după incidentul în care a rănit ușor cu monopostul doi frați: Mă bucur că cei doi micuţi sunt bine


Mihai Leu, după incidentul în care a rănit ușor cu monopostul doi frați: Mă bucur că cei doi micuţi sunt bine

După incidentul în care a rănit ușor doi copii la raliul organizat pe străzile din Târgu Mureș, sâmbătă, pilotul Mihai Leu le-a oferit celor doi fraţi trofeele pe care el le-a câştigat în această etapă.

“Îmi pare nespus de rău pentru tot ce s-a întâmplat, dar mă bucur că cei doi micuţi sunt bine. Chiar am vorbit cu părinţii şi vor veni la următoarea etapă de la Deva”, a spus Mihai Leu, citat de Federaţia Română de Automobilism Sportiv.

Potrivit FRAS, cei doi copii, aflaţi alături de mama lor chiar lângă un gard de protecție, au avut nevoie “de scurte îngrijiri medicale”, însă nu a fost nevoie de transportarea lor de urgenţă la spital şi nici de internare.

“Mihai Leu nu a necesitat îngrijiri medicale, viteza la impact fiind foarte mică. În momentul incidentului doar Mihai Leu şi Jerome France se mai aflau pe traseu, dar situaţia din clasament nu mai putea fi schimbată”, adaugă forul.

În urma incidentului, FRAS a deschis o anchetă pentru a vedea circumstanţele în care s-a produs incidentul.


Ultimele stiri
Încep negocierile pentru formarea Guvernului. Luca Niculescu, după întâlnirea cu reprezentanții PNL: „Am spus de ce este important…

Constanța: Control judiciar timp de 60 de zile pentru femeia care ar fi făcut ilegal sute de intervenții chirurgicale…

Rareș Bogdan, după audierea la DNA Iași în dosarul Fănel Bogos: „Din funcția de vicepreședinte al PNL am…

Siegfried Mureșan respinge apelul PSD privind construirea unei majorități: „Nu, mulțumim! PNL este în totală antiteză cu PSD”

După 28 de ani, britanicul care a făcut înconjurul lumii pe jos s-a întors în țara natală după…

Nobel 2026. Premiul pentru Literatură, acordat scriitoarei Anne Carson „pentru opera sa îndrăzneață și inventivă”

Oana Gheorghiu: Antisemitismul rămâne o amenințare. Guvernul rămâne ferm angajat în prevenirea şi combaterea acestuia, a xenofobiei şi…

Arad: Bărbat, cercetat după ce ar fi vândut pe internet lingouri false, prezentate drept aur | AUDIO

Ne vaccinăm toți la fel împotriva gripei? De ce protecția trebuie adaptată după 60 de ani (P)

Sorin Grindeanu, după discuțiile social-democraților cu premierul desemnat: i-am spus din start ce ne dorim din perspectivă economică…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează