Confidenţialitate


Mihai Chirica: “Până când în Parlamentul României nu va mai fi nici un fost comunist care are funcţii politice, până atunci Revoluţia nu se va fi încheiat”


Mihai Chirica: “Până când în Parlamentul României nu va mai fi nici un fost comunist care are funcţii politice, până atunci Revoluţia nu se va fi încheiat”

Mihai Chirica a declarat, sâmbătă, în cadrul unui eveniment pentru comemorarea victimelor Revoluţiei, că ”până când în Parlamentul României nu va mai fi nici un fost comunist care are funcţii politice, până atunci Revoluţia nu se va fi încheiat”.

”Deci Revoluţia nu s-a încheiat, doar a început în 1989.

Astăzi putem vorbi despre România furată, România înşelată, România dezbinată, România lăsată pradă în mâna tututor celor care nu ne vor binele.

Şi cine sunt răspunzători? Cei care au furat Revoluţia Română. Iliescu este inculpat cu aceeaşi faptă penală ca şi Ceauşescu. Şi nu este o întâmplare”, a afirmat primarul Iaşiului.

Mihai Chirica , primarul municipiului Iaşi, a susţinut că de pe urma Revoluţiei s-au îmbogăţit în special cei care s-au aflau în preajma lui Ion Iliescu, şi înainte de 1989, dar şi după.

Edilul a revenit asupra declarațiilor şi într-o postare pe pagina lui de Facebook.

“Da, a fost Revoluție! Acum 29 de ani, România și-a ales o altă cale! Jertfa a peste 1400 de suflete care s-au ridicat la Cer a făcut ca noi să ne bucurăm de câteva libertăți pe care astăzi le avem: dreptul de a ne ruga, de a ne închina, de a aprinde lumânări și… cam atât.

Câți dintre revoluționarii de atunci sunt îmbogățiții României de astăzi? Cred că niciunul. Toți au rămas jertfiți pe altarul acelor momente. Cine s-a îmbogățit de pe urma Revoluției? Cine s-a privatizat? De ce un sigur om a reușit să cumpere patru mari intreprindere din Iași: Tehnoton, Moldo Forest, Vitalef, etc?

De ce aceste bunuri de preț au ajuns în mâinile unor oameni care au stat la dreapta lui Iliescu în anii `70? De ce a ajuns averea statului pe mâinilor celor care au fost parte a Corpului Securității de atunci, pe mâna celor care au îngropat intelectuali, preoți și pe cei care credeau în libertățile de drept ale românilor? Mișcarea revoluționară nu se va încheia până când din Parlamentul României nu va dispărea și cea mai mică urmă de fost comunist.

După 29 de ani, astăzi putem vorbi despre România furată, România înșelată, România dezbinată, lăsată pradă celor care nu ne vor binele. Cei care au furat Revoluția Română sunt răspunzători pentru toate acestea!

După 29 de ani tot ce s-a făcut a fost să se trântească cu țara de pământ! Faptul că Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu au fost inculpați, în sfârșit, pentru crime împotriva umanității, aceeași faptă penala ca a lui Ceaușescu, arată că încă mai există dreptate pe lumea aceasta.

Anul viitor se vor împlini 160 de ani de când la Iași s-a scris prima pagină din istoria României, Unirea Principatelor Române. Invit pe toți ieșenii, toți românii care mai cred în această țară să continuăm Revoluția!

Să nu ne lăsăm deznădăjduiți, ci să credem în continuare că România poate fi o țară mândră în Europa, recunoscută politic, cârmuită de intelectuali, de conducători recunoscuți pe plan național și internațional, care să își cinstească țara așa cum se cuvine! Pentru mine, Revoluția continuă!”


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…