Confidenţialitate

Mihaela Iorga, acuzată că ținea bani și bunuri în birou: ”Nimic din comunicatul DNA nu e real”

Nimic nu este real, este o răzbunare la adresa mea” – iată cum se apără procuroarea Mihaela Iorga, recent revocată din DNA.

După ce conducerea Direcției Anticorupție a afirmat că în biroul său s-au găsit bani și bunuri nejustificate, magistratul susține că acestea erau, de fapt, probe în dosar.

Banii erau pentru organizarea unui flagrant, iar bunurile erau ținute sub cheie – afirmă Mihaela Iorga.

 

Prima acuzație din comunicatul DNA:  în biroul Mihaelei Iorga ar fi fost găsită suma de 398 de mii de lei, bani pe care nu i-ar fi putut justifica.

Procuroarea a declarat, pentru TVR, că urma să folosească acei bani în cadrul unei anchete.

Este vorba despre o sumă de bani care a fost pusă la dispoziție de un denunțător, care a fost autorizat pentru organizarea unui flagrant. (…) bancnotele au seriile precizate, nu s-a realizat flagrantul la acel moment, acțiunile erau în derulare”, spune Mihaela Iorga.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Totuși, DNA susținea ieri că pentru organizarea unui flagrant există un fond special.

Flagrantul se realizează cu banii puși la dispoziție de denunțător pentru că nimeni nu ia mită în România de astăzi într-un mod programat. Aceste chestiuni se stabilesc la interval de zeci de minute, de ore cel mult”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În biroul Mihaelei Iorga s-Ar mai fi găsit ceasuri cu o valoare estimată la 68.000 de lei și un stilou de 8000 de lei. DNA susținea că aceste probe ar fi trebuit păstrate într-o cameră specială.

Au fost identificate în biroul și în fișetului unuia dintre ofițerii de poliție cu care lucram eu, au fost ridicate de la o percheziție. Erau (…) sub cheie pentru că DNA nu avea o cameră de corpuri delicte”, a adăugat procuroarea Mihaela Iorga.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În fine, procuroarea Mihaela Iorga crede că e vorba de o răzbunare la adresa sa pentru că a atras atenția asupra unor presupuse presiuni.

Încep să cred că, pe de-o parte, se dorește a se credibiliza actul de revocare – care este total nefundamentat. Pe de altă parte, cred că devine efectiv o răzbunare – pentru faptul că am îndrăznit să spun că nu este corect ce s-a făcut într-un anumite dosar, pentru că se anchetează fapte care nu există”, a subliniat Mihaela Iorga.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Să amintim, scandalul din interiorul DNA va fi, cel mai probabil, tranșat de Inspecția Judiciară – sesizată atât de conducerea Direcției Anticorupție, cât și de cei 2 procurori revocați recent din funcții: Mihaela Iorga și Doru Țuluș.


Comunicatul DNA 

DNA susţine că a sesizat Inspecţia Judiciară în cazul procurorului Mihaela Iorga după ce într-un dosar din fişetul acesteia a fost găsită suma de 398.000 de lei şi un proces-verbal întocmit de procuror, act în care nu erau justificaţi banii, care nu ar fi provenit din fondul de flagrant al DNA.

De asemenea, în dulapul procurorului DNA ar mai fi fost găsite ceasuri de valoare şi un stilou scump, se arată într-un răspuns al DNA la o solicitare transmisă de Digi24.

Potrivit DNA, ceasurile şi stiloul găsite în fişetul procurorului Mihaela Iorga au fost ridicate în urma unor percheziţii, dar nu au fost înregistrate în registru şi nici depuse la camera de corpuri delicte a DNA.

Într-un dosar aflat în lucru au fost identificate bunuri (ceasuri evaluate la 67.631,49 de lei şi un stilou în valoare de 8.117 lei) ridicate cu ocazia unei percheziţii care nu au fost înregistrate în Registrul de evidenţă a valorilor şi corpurilor delicte. Verificând evidenţele secţiei, se constată că bunurile au fost ridicate cu ocazia unei percheziţii domiciliare efectuate în cursul urmăririi penale la un inculpat care a fost trimis în judecată. În rechizitoriu, este menţionat procesul-verbal de aplicare a sechestrului pentru opt ceasuri şi un stilou, identificate cu marca şi serie constructivă (ceasuri evaluate la 67.631,49 lei şi stiloul 8117 lei), cu precizarea că acestea au fost depuse la camera de corpuri delicte a DNA, fapt ce nu corespunde adevărului, deoarece, aşa cum am menţionat, bunurile au fost găsite în biroul doamnei procuror”, se arată în răspunsul DNA.

Citește și https://www.europafm.ro/kovesi-a-cerut-revocarea-din-functii-a-procurorilor-dna-doru-tulus-si-mihaela-moraru-iorga/