Confidenţialitate


Miercuri este Ziua Națională a Testării Consumului Personal de Alcool


Miercuri este  Ziua Națională a Testării Consumului Personal de Alcool

Miercuri, 5 iunie 2019, ALIAT (Alianța pentru Lupta Împotriva Alcoolismului și Toxicomaniilor), Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) și Ministerul Sănătății organizează Ziua Națională a Testării Consumului Personal de Alcool, cel mai amplu proiect de testare și prevenire a consumului riscant de alcool din țară.

Românii din toată țara sunt așteptați în aproximativ 250 de centre din 41 de județe și peste 100 de orașe, inclusiv București, să își evalueze, în doar 5 minute, consumul personal de alcool, prin aplicarea chestionarului AUDIT, cu ajutorul celor aproximativ 550 de specialiști și voluntari. În București vor fi disponibile peste 30 de centre de testare, în parteneriat cu Primăria Capitalei și Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), INSP și alte organizații.

Consumul dăunător de alcool reprezintă o problemă importantă de sănătate publică: România este pe locul 8 în Regiunea Europeană și pe locul 9 în lume la consumul de alcool, cu 12,6 litri de alcool pur/locuitor/an, peste media Uniunii Europene de 9.8 l, potrivit ultimului raport global al Organizației Mondiale a Sănătății din 2018.

Ziua Națională a Testării Consumului Personal de Alcool își propune să le ofere celor care se confruntă cu un consum riscant, îndrumarea necesară pentru a evita viitoare probleme de sănătate, să permită o înțelegere mai clară a fenomenului consumului problematic de alcool existent la nivel național, precum și colectarea de date utile dezvoltării unor programe de prevenire eficiente.

”Suntem tentați să asociem consumul riscant de alcool cu problemele severe legate de abuz și dependență. Totuși problemele mari de mâine încep cu problemele mici de azi și, dacă reușim să depistăm problemele mici azi, putem să prevenim agravarea lor. Chestionarul AUDIT cuprinde 10 întrebări scurte, iar scorul obținut pe baza răspunsurilor îi indică respondentului dacă felul în care consumă alcool îi afectează sau nu sănătatea. Astfel, îndemnăm oamenii care consumă alcool, indiferent de cantitate sau de frecvență, să afle ce scor obțin, pentru a se cunoaște mai bine, pentru a afla din timp dacă se află sau nu într-o categorie de risc și pentru a beneficia de informații suplimentare despre cum să își protejeze sănătatea”, a declarat Dr. Eugen Hriscu, psihiatru și psihoterapeut cu experiență în adicții, Directorul științific al ALIAT.

Chestionarul AUDIT este un instrument științific de evaluare a consumului personal de alcool, dezvoltat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și utilizat în peste 190 de țări din lume, fiind cel mai de încredere instrument pentru diagnosticarea timpurie a unui consum riscant. Cu ajutorul acestuia, participanții la Ziua Națională a Testării Consumului Personal de Alcool vor putea, în doar 5 minute, răspunzând la 10 întrebări scurte, să își evalueze consumul de alcool și să evite astfel problemele de sănătate viitoare, cauzate de un consum dăunător.
Evenimentul este derulat în cadrul campaniei Luna Națională a Informării despre Efectele Consumului de Alcool, care va fi organizată de Ministerul Sănătății și se va desfășura pe tot parcursul lunii iunie, sub coordonarea tehnică a INSP.


Ultimele stiri
Proiectul de OUG care prevede declararea situației de criză pe piața carburanților, publicat de Ministerul Energiei. Cu cât…

Dominic Fritz avertizează PSD: „Să înceteze cu crearea unei crize politice artificiale”. Dacă PSD va vota o moțiune…

Atac cu drone la graniţa cu România. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert pentru zona de nord a județului…

Liderul USLIP, Laviniu Lăcustă, despre simulările examenelor naționale: Nu există un cadru legal pentru organizarea lor. Nu sunt…

Comisia Europeană cere explicații Budapestei după acuzațiile că ministrul ungar de externe l-ar fi informat pe Serghei Lavrov…

Dolj: Trei femei, reținute pentru înșelăciuni prin ritualuri oculte. Victima a fost păgubită de aproape 10.000 de euro…

Academia Europa FM. Ce nemulțumiri au profesorii? Răspunde Laviniu Lăcustă, lider al Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar

Întâlnirea cu o pisică sălbatică, filmată într-o pădure la Ocolul Silvic Broșteni. În Parcul Natural Apuseni, pădurarii au…

Pe 20 aprilie, social-democrații se vor întâlni pentru a dezbate dacă vor rămâne sau nu la guvernare, a…

Iași: Trei copii, suspecți de malarie după o călătorie într-o zonă endemică din Africa