Confidenţialitate


Microsoft îşi închide magazinele şi se concentrează pe vânzările online


Microsoft îşi închide magazinele şi se concentrează pe vânzările online

Compania americană Microsoft a anunţat, vineri, că îşi va închide aproape toate magazinele din lume, în condiţiile în care cea mai mare parte a vânzărilor sale se face în prezent online, relatează France Presse.

Grupul are 72 de magazine în SUA şi alte câteva zeci peste hotare unde grupul prezintă şi vinde laptop-uri şi alte echipamente hardware.

La fel ca şi alţi retaileri, Microsoft a fost nevoit să îşi închidă temporar toate magazinele sale la finele lunii martie din cauza pandemiei de coronavirus.

“Vânzările noastre au crescut online şi portofoliul nostru de produse a evoluat în mare parte spre ofertele digitale iar echipele noastre au dovedit că pot servi cu succes clienţii dincolo de locaţiile fizice”, a declarat vicepreşedintele Microsoft, David Porter.

Microsoft a precizat că magazinele închise în perioada pandemiei nu vor mai fi redeschise, însă grupul are intenţia de a pune la punct ‘Centre de experienţă Microsoft’ la Londra, New Yotk Sydney şi la sediul central al companiei de la Redmond, statul Washington.

Grupul american nu a dezvăluit care este numărul de angajaţi afectaţi de această decizie, dar a precizat că va constitui provizioane în valoare de 450 milioane de dolari pentru a acoperi devalorizarea activelor.

Compania Microsoft este listată pe bursa americană, unde a atins recent o valoare de piaţă de peste un trilion de dolari.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează