Confidenţialitate


METEO: Informare de caniculă pentru vineri şi sâmbătă


METEO: Informare de caniculă pentru vineri şi sâmbătă

Meteorologii au emis, joi, o informare de caniculă şi disconfort termic, valabilă vineri şi sâmbătă, temperaturile urmând să crească până la 34-36 de grade Celsius, în timp ce în sudul Olteniei şi în sud-vestul Munteniei mercurul din termometre ar putea urca până la 37 de grade Celsius.

Potrivit informării emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, vremea va fi călduroasă în toate regiunile, local caniculară vineri  în regiunile sudice şi sud-vestice, iar sâmbătă în toate zonele de câmpie şi de podiş.

Meteorologii informează că se vor înregistra temperaturi maxime de 34.- 36 de grade, iar în sudul Olteniei şi sud-vestul Munteniei, izolat chiar 37 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) local va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi în special în Câmpia Română şi în Câmpia de Vest.

Conform ANM,  în cursul zilei de duminică, în sudul, centrul şi estul ţării vremea se va menţine călduroasă, pe arii restrânse caniculară, cu temperaturi maxime de 34 – 35 de grade. În regiunile vestice, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat, iar temperatura va fi în scădere.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu