Confidenţialitate


Mesajul de Crăciun al Casei Regale: „Nu vom uita gesturile milioanelor de români cărora li s-a îndoliat sufletul”


Mesajul de Crăciun al Casei Regale: „Nu vom uita gesturile milioanelor de români cărora li s-a îndoliat sufletul”

Familia Regală a României transmite în acest an primul mesaj de Crăciun fără Regele Mihai.

Custodele Coroanei, Principesa Margareta, le mulțumește românilor care au ieșit de-a lungul convoiului funerar al regelui în urmă cu o săptămână.

În plus, anunță că intenționează să se pună de acord cu autoritățile în legătură cu modul în care Familia Regală poate susține pe viitor interesele României.

Ajunul Crăciunui este ziua în care Regele Mihai și-a transmis în fiecare an, chiar și din exil, mesajul către națiune. Anul acesta, Principesa Margareta continuă această tradiție amintind de neliniștea pe care o încerca de fiecare dată Regele până hotăra ce cuvânt era mai potrivit. „Mesajul de Crăciun a fost pentru el, în zilele de gheață ale surghiunului, singura formă de comunicare directă cu românii, pe care jurase să-i ocrotească și să-i apere; a fost, la modul propriu, sfânta lui Împărtășanie laolaltă cu toți românii”, arată Custodele Coroanei.

La o săptămână după funeraliile regale, Principesa Margareta le mulțumește tuturor celor care au ieșit pe traseul convoiului care l-a condus pe Regele Mihai la Curtea de Argeș, dar și Patriarhului și politicienilor care li s-au alăturat. „Nu vom uita niciodată gesturile simple de devotament ale milioanelor de români cărora li s-a îndoliat sufletul la dispariția Regelui, nu vom uita oamenii care s-au aliniat la marginea șoselelor și căii ferate, pe ultimul Lui drum, unii ținând în mână o singură floare, alții un mic drapel național sau Biblia familiei lor, clasele de școlari care au ieșit de-a lungul drumului convoiului funerar în frunte cu profesorii lor, elevii de la Sfântul Sava, școala tatălui meu, care au venit la Sala Tronului să fie alături de Rege o clipă”, se arată în mesaj.

Convingerea Principesei Margareta este aceea că „felul în care întreaga națiune s-a unit în durere la trecerea sa în lumea drepților, este semnul că timpul prezent și-a dat deja verdictul privitor la domnia Regelui Mihai cel Statornic și Drept”.

Cât despre anul 2018, Custodele Coroanei anunță că Familia Regală va continua să susțină interesele României și intenționează să se pună de acord cu autoritățile statului pentru pașii concreți în acest sens.

Deocamdată, Parlamentul are în discuție, la propunerea lui Călin Popescu Tăriceanu și a lui Liviu Dragnea, un proiect de lege prin care șeful Casei Regale să primească statut de șef de stat, un buget anual și Palatul Elisabeta în folosință pentru 49 de ani.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează