Confidenţialitate


Melania Vergu, condamnată definitiv la un an de închisoare cu suspendare


Melania Vergu, condamnată definitiv la un an de închisoare cu suspendare

Melania Vergu, fostă consilieră a ministrului Educației Daniel Funeriu, a fost condamnată definitiv în dosarul în care este acuzată de fraudă cu fonduri europene. Verdictul instanței supreme: un an de închisoare cu suspendare.

Inițial, Melania Vergu a fost condamnată la 4 ani de închisoare. Însă, aceasta a făcut apel, iar acum judecătorii Înaltei Curți au redus pedeapsa.

Fosta consilieră personală a ministrului Educației Daniel Funeriu a fost judecată pentru înșelăciune, conflict de interese şi fals în documente pentru obţinerea unor fonduri europene.

Practic, Vergu a folosit documente şi declaraţii inexacte pentru a confirma că firma sa îndeplinea condiţiile pentru a accesa fonduri europene acordate prin programul POSDRU.

Societatea comercială a obţinut astfel aproape 6,5 milioane de lei, reprezentând fonduri europene şi de la bugetul naţional.

Procurorii DNA au trimis-o în judecată pe Melania Vergu în decembrie 2012.

 


Ultimele stiri
Directorul Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță, renunță la funcție. Acesta conducea compania din 2017

Succes răsunător pentru „Fjord” în Franța. Filmul lui Cristian Mungiu, lider la încasări în primul weekend de la…

Directorul CIA, John Ratcliffe, a făcut o vizită la Moscova. SUA ar fi cerut Ucrainei să suspende atacurile…

Aproape unul din trei copii a primit online imagini sau mesaje cu conținut sexual explicit | AUDIO

Confuzie în rândul aleșilor locali înainte de aplicarea noilor prevederi din Legea incompatibilității: trebuie sau nu să aleagă…

Prima reacție a Comisiei Europene după ce PPE și Renew au solicitat blocarea fondurilor din PNRR pentru România…

Prețul petrolului a scăzut cu peste 3% astăzi, în timp ce SUA anunță sancțiuni financiare fără precedent pentru…

STB a depus o nouă solicitare pentru deschiderea procedurii de insolvență. Ciprian Ciucu: „Sper că de data aceasta…

Sprijin financiar pentru crescătorii de porci și bovine, de la 1 septembrie. Măsura urmărește stimularea producției interne |…

A murit miliardarul german Klaus-Michael Kühne, principalul acționar al Lufthansa | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează