Confidenţialitate


MEHEDINȚI: TIR plin cu gunoaie din Anglia, oprit în trafic de Garda de Mediu


MEHEDINȚI: TIR plin cu gunoaie din Anglia, oprit în trafic de Garda de Mediu

Un TIR plin cu gunoaie din Anglia a fost oprit în trafic, în noaptea de luni spre marți, de autoritățile din Mehedinți. Alte astfel de încărcături ar fi ajuns deja la Strehaia.

Potrivit reprezentanților Gărzii de Mediu Mehedinți, deșeurile erau aduse din Anglia și urmau să ajungă la romi din Strehaia care declaraseră că au un incinerator de deșeuri.

Pe lângă transportul oprit în trafic de comisarii de mediu și polițiști, alte două TIR-uri ar fi ajuns deja la Strehaia.

Până să ajungă în România, deșeurile au străbătut mai multe țări, fie încărcate în trenuri, fie în camioane, pe șosele.

„Am identificat un autotren, pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin. Acesta, la prima mână a abandonat autotrenul, dar a fost oprit în trafic. Am procedat la dessigilarea autotrenului și a reieșit că erau deșeuri municipale provenite de la o firmă din Anglia.Facem cercetări. După câte știm, sunt mai multe TIR-uri care au venit pe raza județului Mehedinți, dar le vom identifica. (…) Urmau să ajungă la Strehaia unde firma de acolo declarase că are o instalație de incinerare a deșeurilor, ceea ce nu este adevărat”, a declarat Cătălin Tutilescu, șef Garda de Mediu Mehedinți.

Cetațenii români care aveau transportul de deșeuri spun că în camion erau PET-uri pe care voiau să le vândă.
„Din România le-am luat. Eu am știut că sunt PET-uri ca să le vindem să facem și noi un ban”, a declarat proprietara transportului.

Potrivit autorităților din Mehedinți, deșeurile vor fi trmise înapoi în Anglia.


Ultimele stiri
Proteste în mai multe țări europene. În Franța s-au închis muzeele, în Spania au ieșit în stradă pensionarii

Misterele „Nopții înstelate” a lui van Gogh. Cercetătorii încearcă să le deslușească

MAI: O parte a fermierilor români sunt instigați la proteste de amploare; principalele solicitări ale fermierilor au fost…

Astra Film Festival Sibiu. ”Replica” și ”Elon Musk dezvăluit” sunt printre peliculele care vor fi proiectate azi |…

București: Blocul evacuat din cauza unei crăpături are probleme de aproape 9 ani. Locatarii au refuzat consolidarea

Închisoare pe viață pentru un bărbat care anul trecut a împuşcat mortal două persoane la Urziceni

Cum să trecem mai ușor peste schimbarea orei? Ce recomandă medicii | AUDIO

Cehia vrea să schimbe modul de finanțare a presei publice. Jurnaliștii anunță grevă

UPDATE: Locuitorii unui bloc sunt evacuați, după ce a apărut o crăpătură între două scări | GALERIE FOTO

CFR Călători: Trecerea la ora de iarnă din această noapte nu modifică Mersul Trenurilor în vigoare



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează