Confidenţialitate


Medicul Andreea Moldovan: După părerea mea, nu ar fi momentul pentru relaxarea restricțiilor | VIDEO


Medicul Andreea Moldovan: După părerea mea, nu ar fi momentul pentru relaxarea restricțiilor | VIDEO

Situația epidemică la zi a fost dezbătută, miercuri seara, în emisiunea Piața Victoriei, moderată de Alice Iacobescu.

Medicul infecționist Andreea Moldovan a îndemnat la prudență.

În opinia sa, este prea devreme pentru relaxarea restricțiilor impuse pentru a asigura izolarea socială, singura soluție, la momentul actual, de prevenire a răspândirii infecției cu SARS-CoV-2.

“Nu sunt adepta măsurilor extreme, însă perioada imediat următoare ne va dicta ce vom avea de făcut în luna mai. A fost lăudabil, în mare, faptul că de Paște, oamenii n-au mai ieșit în număr atât de mare în cadrul procesiunilor sau pentru întâlniri de familie.

Totuși, oamenii s-au întâlnit sau au avut diferite agape la care au participat în număr mai mare sau mai mic, ceea ce înseamnă că în perioada următoare este posibil să plătim nota acestor ieșiri.

Vom vedea cum va fi perioada următoare și, în funcție de aceste date, vom putea estima ce măsuri vor trebui luate în perioada mai-iunie.

Faptul că până în prezent nu avem un număr mare de cazuri și decese, cred că este rezultatul acestor măsuri de protecție luate vizavi de copii, bătrâni, persoane care lucrează. Nu este momentul de relaxare”, a subliniat medicul Andreea Moldovan.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Andreea Moldovan a descris, totodată, formele de manifestare ale COVID-19: “Este o boală cu foarte multe fațete – poate fi blândă, fără simptome, cu simptome ușoare similare unei viroze respiratorii, însă se poate manifesta sub forme medii, severe sau decese, astfel încât putem spune că are un stil de manifestare polimorf.

În majoritatea cazurilor, pacienții sunt asimptomatici sau cu simptome moderate.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Medicul a detaliat, totodată, recomandările și protocoalele actualizate în ceea ce privește actuala criză epidemică.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Șeful statului a declarat că, după data de 15 mai, când expiră actuala stare de urgență, toată populația va fi obligată să poarte mască de protecție în spațiile publice închise și în mijloacele de transport în comun. Totodată, Klaus Iohannis a subliniat că după data de 15 mai nu va mai fi nevoie de declarația pe proprie răspundere pentru a ieși în spațiile publice.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că numărul cazurilor de infecție cu nou coronavirus a ajuns la 9.710 în România, în creștere cu 468.

Bilanțul epidemic a depășit pragul de 500 de decese.

La ATI, sunt internați 288 de pacienți.

De la debutul epidemiei, în România s-au vindecat 2.406 de pacienți testați pozitiv cu SARS-CoV-2.

Ministerul Sănătății a confirmat decesul primului medic răpus de COVID-19. Este al 7-lea cadru medical ucis de infecție.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează