Confidenţialitate


Medicul Gheorghe Burnei află joi dacă ar putea reveni la Spitalul Marie Curie


Curtea de Apel Bucureşti decide joi dacă medicul Gheorghe Burnei poate profesa într-un spital de stat, hotărârea fiind definitivă. După ce Tribunalul Bucureşti a decis admiterea solicitării de exercitare a profesiei, doctorii de la Marie Curie s-au opus public revenirii lui Burnei.

Dupa reacția medicilor de la Marie Curie, Gheorghe Burnei transmite, printr-o scrisoare deschisă, că este nedumerit de reacţia celor care au redactat un memorandum împotriva revenirii lui, precizând că i-a ajutat pe toţi, inclusiv prin intervenţii la minister pentru scoaterea la concurs a posturilor.

Vineri, magistraţii au decis ca Gheorghe Burnei să rămână sub control judiciar însă a fost înlăturată interdicţia exercitării profesiei în spitalele de stat.

După decizia instanţei, medicii din Secţia de Ortopedie a Spitalului “Marie Curie” au adresat conducerii spitalului şi Comisiei de etică o petiţie în care spun că refuză orice formă colaborare cu doctorul Gheorghe Burnei.

”Profesorul Burnei a condus discreţionar secţia de ortopedie, toate resursele umane şi materiale de care dispunea secţia erau folosite aproape în exclusivitate pentru propriii pacienţi, ceilalţi medici neprimind spaţiu în programul operator, acces la materiale şi aparatură”, susţin semnatarii documentului adresat conducerii Spitalului Marie Curie.

Ei mai spun că Burnei “şi-a folosit autoritatea în sensul obstrucţionării medicilor tineri în a efectua intervenţii chirurgicale prin care să îşi poată confirma nivelul de performanţă, în acest sens a întreţinut o atmosferă de timorare a medicilor, atmosferă în care adresa injurii nemotivate tuturor medicilor din secţie”.

Procurorii îl acuză pe Burnei că ar fi mascat mita cerută de la părinţi în contracte de donaţii, iar pe unii copii i-ar fi operat pentru afecţiuni inexistente în realitate, el şi familia sa primind chiar şi deplasări în străinătate de la firma care îi furniza proteze neomologate.


Ultimele stiri
Aeroportul din Arad va fi restructurat. Nu mai are zboruri regulate din 2015 | AUDIO

Rafinăriile Petromidia și Vega revin la capacitate maximă, după finalizarea reviziilor de către Rompetrol | AUDIO

Social-democrații discută ieșirea de la guvernare la întâlniri regionale. Sorin Grindeanu anunță trei scenarii posibile | AUDIO

Cum folosim corect aplicațiile AI: de ce chatbot-urile tind să ne dea dreptate | AUDIO

România trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie 2026. Ce țări europene nu…

România și Slovacia întăresc cooperarea. Ilie Bolojan și Robert Fico au discutat despre legăturile privind infrastructura de energie…

Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…