Confidenţialitate


Medicul Burnei, acuzat că făcea experimente pe copii, poate profesa din nou


Medicul Burnei, acuzat că făcea experimente pe copii, poate profesa din nou

Medicul ortoped Gheorghe Burnei, acuzat de luare de mită, ar putea să muncească în spitale de stat, după cum a hotărît Tribunalul București.

Decizia nu este definitivă – Procuratura poate face contestație. Bănuit că a încasat sume consistente de la mai mulți pacienți, doctorul Burnei este în momentul de față sub control judiciar – instanța a menținut această decizie în ceea ce-l privește pe controversatul doctor.

Tribunalul București a ridicat interdicția de a profesa dispusă în cazul lui Gheorghe Burnei – potrivit sentinței, el ar putea reveni în activitate în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţe de Copii Marie Curie sau în oricare altă instituție din sistemul public de sănătate.

Doctorul ortoped, bănuit – în afara luării de mită – de faptul că ar fi mutilat ireversibil mai mulți dintre pacienții săi, a declarat că vrea să revină în activitate ca să – citez – “ajute copiii în continuare”.

De asemenea, el a declarat că vrea să le predea studenţilor şi noţiunile practice, motiv pentru care are nevoie de acces în Spitalul „Marie Curie”. Medicul bucureștean susține că nu va influenţa martorii din dosar.

Procurorii îl acuză pe Gheorghe Burnei că ar fi mascat mita cerută de la părinţi în contracte de donaţii.

Unii dintre minori ar fi fost operați pentru afecţiuni inexistente în realitate.

Doctorul şi familia sa ar fi primit, între altele, chiar şi deplasări în străinătate de la firma care îi furniza proteze neomologate.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează