Confidenţialitate


Medicii ruși refuză să permită transportarea lui Alexei Navalny în Germania


Medicii ruși refuză să permită transportarea lui Alexei Navalny în Germania

Medicii ruși de la spitalul din Omsk refuză să permită transportarea liderului Opoziției ruse în Germania, anunță familia și colegii lui Alexei Navalny.

Acesta se află în comă, de ieri, după ce i s-a făcut brusc rău, iar apropiații acuză că a fost otrăvit la fel ca mulți alți critici ai regimului Putin.

Un avion medical german a ajuns la Omsk, pentru a-l prelua pe Navalny, dar medicii ruși spun că activistul este netrasportabil.

Purtătoarea de cuvânt a politicianului de Opoziție, aflată la spitalul din Omsk, cere Curții Europene a Drepturilor Omului să intervină astfel încât Alexei Navalny să poată pleca urgent, în Germania.

“Întârzierea transportului poate duce la daune ireparabile vieții și sănătății’, a scris pe twitter, Kira Yarmysh, acuzând că spitalul din Siberia nu are echipamentele necesare salvării lui Navalny. În plus, otrava ar putea dispărea din corp în 48 de ore, ceea ce ar putea bloca aflarea adevărului.

Doctorii nu acceptă plecarea lui Navalny din spital declarând că pacientul, aflat în comă, nu poate fi transportat.

Avionul plecat din Germania are la bord specialiști în comă și aparatura specifică, a scris postul german Deutsche Welle.

Piloții și personalul de la bordul avionului medical sunt pregătiți să preia pacientul și pe soția sa și să-i ducă imediat, la Berlin.

Directorul organizației neguvernamentale anticorupție condusă de politicianul de Opoziție, posibil otrăvit ieri, a declarat, în această dimineață, din fața spitalului din Omsk că un polițist i-a confirmat că în corpul lui Navalny a fost găsită o otravă, ceea ce ar fi periculos nu numai pentru pacient, ci și pentru cei din jurul său.

 


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO

Ministerul Educației propune modificări în stabilirea numărului de clase pentru anul școlar următor | AUDIO

Microsoft nu a identificat un atac cibernetic după 12 ore de pană globală a serviciilor Outlook și Microsoft…

Ungaria ar putea recupera 10 miliarde de euro din PNRR, după reformele făcute de guvernul Péter Magyar |…

Sabia lui Darth Vader din „Imperiul contraatacă”, vândută pentru aproape cinci milioane de dolari | AUDIO

Locuitorii comunelor care acceptă comasarea ar putea plăti impozite la jumătate timp de doi ani. Anunțul ministrului Dezvoltării…

BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate sculptorului Constantin Brâncuși | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează