Confidenţialitate


Medicii din Secţia de Ortopedie a Spitalului “M. Curie” refuză să colaboreze cu doctorul Burnei


Medicii din Secţia de Ortopedie a Spitalului “Marie Curie” au adresat conducerii spitalului şi Comisiei de etică o petiţie în care susțin că refuză orice formă colaborare cu doctorul Gheorghe Burnei, căruia instanţa i-a dat din nou dreptul de a lucra în sistemul medical de stat, astfel încât el ar putea reveni în unitatea medicală.

”Profesorul Burnei a condus discreţionar secţia de ortopedie, toate resursele umane şi materiale de care dispunea secţia erau folosite aproape în exclusivitate pentru propriii pacienţi, ceilalţi medici neprimind spaţiu în programul operator, acces la materiale şi aparatură”, scriu semnatarii documentului adresat conducerii Spitalului Marie Curie.

“Nu dorim să fim asociați în continuare în nici un fel cu medicul Gheorghe Burnei, nu dorim să participăm în niciun fel la activitatea acestuia și pentru acest lucru vom face uz de toate mijloacele legale: mutarea în alte secții, greva, suspendarea contractului de muncă și chiar demisia”, mai scriu medicii.

“Până în momentul arestării, D-nul Prof Dr. Gheorghe Burnei a condus discreționar secția de ortopedie. A impus cu autoritate efectuarea anumitor intervenții chirurgicale inutile (așa-zise tehnici originale ale domniei sale) nelăsând dreptul celorlalți medici de a opta pentru tratamentul chirurgical optim adecvat propriilor pacienți. Orice încercare de a pune în discuție tehnicile chirurgicale “inovative” și “premierele mondiale” sfârșea într-o avalanșă de injurii din partea D-lui Prof. Dr. Gheorghe Burnei fără nicio argumentație de ordin medical”, arata semnatarii scrisorii deschise.

Medicii susțin că odată cu arestarea lui Burnei s-a deblocat activitatea secției de ortopedie. Într-un răspuns scris oferit Europa FM, medicul Costel Vlad, din Secția de Ortopedie, afirmă că “în ultima jumătate de an, activitatea secției de ortopedie s-a desfășurat normal, cu indici de performanță buni, au fost asigurate urgențele și au fost efectuate intervenții cu grad variabil de complexitate, de la foarte simple, la foarte complexe”.

Scrisoarea este semnată inclusiv de medicii rezidenţi ai Secţiei de Ortopedie de la Spitalul “Marie Curie”. Documentul va fi depus astăzi la Facultatea de Medicină și la Colegiul Medicilor.

Dan Buzatu, managerul spitalului Marie Curie, a declarat în exclusivitate pentru Europa FM că instanța va stabili, în final, dacă medicul Burnei se va întoarce sau nu la spital.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Gheorghe Burnei, acuzat de mai multe fapte de luare de mită, s-ar putea întoarce la Spitalul de Copii “Marie Curie” din Capitală, după ce Tribunalul Bucureşti a decis, vineri, că acesta va putea profesa din nou în orice unitate medicală de stat. Hotărârea nu este însă definitivă.

Medicul Gheorghe Burnei a scris pe Facebook, după ce instanţa a decis că poate profesa din nou, că nu a condiţionat niciodată actul medical, că banii lăsaţi de pacienţi fără ştirea sa erau folosiţi pentru a cumpăra mâncare cadrelor medicale care îi erau alături la operaţii şi că, prin decizia de a rămâne în ţară şi a opera a adus economii Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate, dar şi românilor care altfel ar fi fost nevoiţi să achite o parte din costul intervenţiilor făcute în străinătate.


Ultimele stiri
Scenariile pentru viitorul Guvern. Adrian Zăbavă, analist politic: „Un guvern minoritar PNL-USR ar avea o viață extrem de…

Copilul de cinci ani dispărut în județul Sibiu, căutat de peste 24 de ore. Zeci de salvatori, drone…

Nicușor Dan și Karol Nawrocki, în ajunul Summitului B9: „Țările noastre își asumă cea mai mare responsabilitate pentru…

PNL și USR își coordonează strategia în Parlament, anunță liderul Senatului. Pe lista de priorități: PNRR, programul SAFE…

Avocatul Poporului a atacat la CCR OUG privind Programul SAFE. Motivele invocate | AUDIO

Festivalurile „Bujori în Matache” și „Bujori în Amzei”, între 15 și 17 mai în București. Vor avea loc…

Contractul pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj se semnează marți la Guvern. Precizările fostului ministru al Sănătății  |…

Knock-out devine partener strategic al Federației Române de Arte Marțiale (P)

Cum asortezi sandalele de damă cu rochii de vară? 5 recomandări (P)

Catering premium Flavours pentru evenimente de networking: cum încurajezi interacțiunea prin meniu (P)