Confidenţialitate


Medicii de familie se plâng de birocrația în ceea ce privește cazurile COVID | AUDIO


Medicii de familie se plâng de birocrația în ceea ce privește cazurile COVID | AUDIO

Spitalele sunt pline, iar celor testați pozitiv cu simptome ușoare COVID li se spune să ia legătura cu medicul de familie.

Totuși, atrag atenția medicii, ei se confruntă cu o birocrație inutilă atunci când trebuie să recunoască un caz de Covid.

Mădălina Vesa, medic de familie din Alba Iulia, spune că, deși, ca specialist, știe foarte bine ce are de făcut, este nevoită să pună pacienții pe drumuri:

În fiecare zi, la cabinet am pacienți cu simptome cu COVID. Dintre toți pacienții pe care mi i-au trimis, doar două cazuri au fost negative. Știm să coordonăm acești pacienți, să ținem sub control un astfel de caz, dar avem nevoie în spate de un ajutor legislativ.

Fără ajutorul acesta, suntem prinși de mâini și de picioare, ceea ce este o frustrare a mea foarte mare, pentru că noi am putea să facem foarte multe lucruri, dacă ne-ar lăsa. 

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Mădălina Vesa spune că Guvernul putea face schimbările legislative necesare în timpul stării de urgență:

Noi, ca breaslă, ne așteptăm la niște modificări. Era clar că se va ajunge aici, iar eu personal am fost încântată de decizia luată la momentul respectiv, iar noi românii am fost dați exemplu pozitiv în UE. 

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)

ÎCCJ se pregătește să dea Guvernul în judecată după amânarea plății drepturilor salariale restante către magistrați. Banii au…

Cafissimo: cafeaua perfectă, cu o simplă apăsare de buton (P)

Avertizare de la vârful Băncii Centrale Europene despre actuala criză a petrolului. Christine Lagarde: Efectele probabil vor depăși…

ÎCCJ analizează dacă redeschide dosarul rapperului Wiz Khalifa, condamnat la nouă luni de închisoare pentru că a fumat…

Când vor fi puse în vânzare biletele pentru meciul Slovacia – România | AUDIO

Aeroportul din Arad va fi restructurat. Nu mai are zboruri regulate din 2015 | AUDIO