Confidenţialitate


Medicii atrag atenția că rezultatele testelor pentru COVID-19 făcute acasă ar putea fi fals negative | AUDIO


Medicii atrag atenția că rezultatele testelor pentru COVID-19 făcute acasă ar putea fi fals negative | AUDIO

Tot mai multe persoane întreabă la farmacii de testele rapide pentru depistarea COVID-19, în speranța că vor afla, fără să mai meargă la spital dacă au sau nu coronavirus.

Medicii atrag atenția că rezultatele testelor făcute acasă ar putea fi fals negative, deoarece puține persoane știu cum se face corect acest test.

Recent, Agenția Națională a Medicamentului a transmis că farmaciile nu au voie să vândă astfel de teste.

Ioana lucrează la o farmacie din centrul Capitalei și ne-a mărturisit că tot mai multe persoane întreabă de testele rapide pentru SARS-CoV-2:

„Sunt foarte mulți, și noi am fost surprinși negativ de faptul că nu putem prin farmacii, în mediul online se pot vinde, dar în farmacii nu putem să eliberăm. Oamenii caută, săracii de ei, pentru că ce să facă, e metoda cea mai rapidă.”

Spre nemulțumirea farmaciștilor, Agenția Națională a Medicamentului  le-a transmis că nu au voie să vândă decât produse pentru uz individual, iar testele rapide pentru depistarea coronavirusului sunt de uz profesional. Așa că sunt slabe șanse să găsiți aceste teste la farmacie,

Testele rapide pentru coronavirus se găsesc la vânzare pe internet, deoarece nu există prevederi legale care să interzică acest lucru, explică Agenția Națională a Medicamentului. Dar unele site-uri au anunțat deja că produsul nu mai poate fi comandat sau au menționat că poate fi vândut doar persoanelor juridice.

Testele făcute acasă nu sunt de condamnat, dar în cazul unui rezultat negativ o persoană ar trebui să facă și un test PCR, mai ales dacă prezintă simptome, spune doctorul Beatrice Mahler, managerul Institutului Marius Nasta din București:

„Dacă le facem acasă, există o mare problemă legată de modul în care se recoltează testul. Metoda de recoltare este extrem de neplăcută și sunt puține persoane care pot să recolteze corect. (…) La o persoană care este simptomatică și are un test negativ făcut acasă, poate să se relaxeze, să nu mai anunțe medicul de familie că este simptomatică și să fie o persoană care să transmită infecția.”

Chiar și în cazul unui rezultat pozitiv al testului făcut acasă, este nevoie de un test PCR, spune Beatrice Mahler. Medicul consideră că astfel de teste ar trebui să fie la îndemâna medicilor de familie, care alături de spitale, sunt parte a luptei anti-COVID.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Florentina Mihăiță

Ultimele stiri
Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”

Nicușor Dan anunță blocaj în rezolvarea crizei politice, după discuțiile cu liderii fostei coaliții: „De marţi până azi,…

SUA suspendă temporar sancțiunile impuse Venezuelei pentru a permite operațiunile de salvare după cele două cutremure devastatoare

Ministerul Educației solicită inspectoratelor școlare să asigure apă potabilă, aer condiționat și asistență medicală în centrele de examen…

CM 2026. Norvegia – Franța, meci așteptat de suporterii celor două naționale pe străzile din Boston: norvegienii imită…