Confidenţialitate


Medicamentul Euthyrox pentru cei cu afecțiuni ale glandei tiroide poate fi găsit gratuit în unele farmacii de miercuri | AUDIO


Medicamentul Euthyrox pentru cei cu afecțiuni ale glandei tiroide poate fi găsit gratuit în unele farmacii de miercuri | AUDIO

De mâine, cei cu afecțiuni ale glandei tiroide care au nevoie de medicamentul Euthyrox, îl pot găsi și gratuit în unele farmacii. Medicamentul lipsește de câteva săptămâni de pe piață, dar a fost adus în România de ONG-uri care reprezintă interesele pacienților.

E vorba de o donație de 5.000 de cutii, care vin din Spania, și vor fi distribuite gratuit către câteva farmacii din țară.

Rozalina Lăpădatu, președinta Asociației Pacienților cu Afecțiuni Autoimune:

”Este vorba de o donație de la Asociația Distribuitorilor Europeni de Medicamente. Nefiind vânzare obișnuită de medicamente, nu puteam să le distribuim în toate farmaciile. Am făcut un parteneriat cu fiecare farmacie. Acesta a fost depus la Agenția Medicamentului. Deci, practic, s-a luat aviz pentru fiecare farmecie dintre cele menționate. Noi l-am primit gratuit. L-am dat către farmacii gratuit. Farmaciile fac un serviciu în folosul comunității și eliberează gratuit fără să ne ceară taxe suplimentare pentru eliberarea medicamentelor.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Rozalina Lăpădatu mai spune că fiecare farmacie a primit între 200 și 300 de cutii și va decide câte anume dă fiecărui pacient, în funcție de documentele medicale.

”Cantitatea este limitată pentru că donația este foarte mică. Este de doar 5.000 de cutii, în condițiile în care în România se consumă lunar peste 100.000 de cutii. Vă dați seama că este o picătură într-un ocean. Dar am zis că și picătura asta va ajuta un număr de pacienți. Singurul lucru care trebuie să îl aibă la ei este un document medical care să ateste că au indicație de Euthyrox, indiferent ce este acel document: că e scrisoare medicală, că e rețetă.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Lista farmaciilor unde poate fi găsit medicamentul:

București

 General Smart Farm COTROCENI, Șoseaua Cotroceni nr. 6, sector 6

Program: L-V: 07.30-20.00; S: 08.00-16.00; D – închis.

 General Smart Farm COLTEA 1, Str. Colței nr. 8, sector 3 (lângă Spitalul Colțea)

Program: L-V: 08.00-16.30; S-D – închis.

 General Smart Farm COLTEA 2, Str. Colței nr. 16, sector 3 (lângă Spitalul Colțea)

Program: L-V: 07.00-20.00; S: 08.30-16.30; D – închis.

 General Smart Farm FUNDENI 1, Șos. Fundeni nr. 163, sector 2 (vis-à-vis de Institutul

Clinic Fundeni)

Program: L-V: 07.00-20.00; S-D – închis.

 General Smart Farm FUNDENI 2, Șos. Fundeni nr. 147, sector 2 (în fața Institutului

Oncologic București)

Program: L-V: 07.00-20.00; S: 8.30-16.30; D – închis.

 General Smart Farm 11 IUNIE, Str. 11 Iunie nr.16,sector 4 (în apropiere de Patriarhia

Română)

Program: L-V: 07.30-20.00; S: 8.30-16.30; D – închis.

Iași

 Lara Farm Lascăr, Str. Lascăr Catargi nr. 1 (vis-à-vis de Direcția de Sănătate Publică Iași)

Program: L-V: 7.30-21.00; S: 8.00-17.00; D: 8.00 -15.00.

 Lara Farm Alexandru, Str. Piața Voievozilor bl. A9 (zona Cinematograf Dacia)

Program: L-V: 7.30-21.00; S: 8.00-17.00; D: 8.00 -15.00.

 Lara Farm Calea Chișinăului, Calea Chișinăului nr. 17 (clădirea Sinta)

Program: L-V: 8.00-21.00; S: 8.00-17.00; D: 8.00 -15.00.

 Lara Farm Cantemir, B-dul Nicolae Iorga nr. 37, Bl. N2, Sc. A

Program: L-V: 7.30-21.00; S: 8.00-17.00; D: 8.00 -15.00.

 Lara Farm Nicolina, Șos. Nicolina nr. 103, Bl. 1000

Program: L-V: 7.30-21.00; S: 8.00-17.00; D: 8.00 -15.00.

 Lara Farm Moara de Foc, Șoseaua Moara de foc nr. 39 (lângă blocul Gelsor)

Program: L-V: 7.30-21.00; S: 8.00-17.00; D: 8.00 -15.00.

 Lara Farm Felicia, Str. Bucium nr. 36, în incinta Centrului Comercial Felicia Shopping Center

Program: L-D: 9.00-20.00.

 Lara Farm Era, Șoseaua Păcurari nr. 121, în incinta Centrului Comercial Era Shopping Park

Program: L-D: 9.00-20.00.

 Lara Farm Dobrovăț, Comuna Dobrovăț, sat Dobrovăț, Jud. Iași

Program: L-J: 9.00-17.00; V: 8.00-16.00.

Constanța

 Minifarm, B-dul Tomis nr. 318

Program: NON STOP.

Oradea

 Farmacia Rodia, Str. Doina nr 26, bl. PC86

Program: L-V: 8.00 – 20.00; S: 8.00 – 14.00; D – închis.

 Medofarm, Piața 1 Decembrie nr. 5 (colț cu str. Vasile Alecsandri)

Program: L-V: 8.30 – 19.30; S: 9.00 – 14.00; D – închis.

Buzău

 Santefarm, Str. Bistriței bl. 3A (Hașdeu, în spatele Hotelului Pietroasa)

Program: L-V: 8.00-13.00 și 16.00-19.00; S: 8.00-12.00; D – închis.

Timișoara

 Beratco, Str. Gheorghe Lazăr nr. 9

Program: L-V: 7.30-20.30; S: 8.30-15.30; D – închis.

Cluj Napoca

 Alma, Piața Mihai Viteazu nr. 25-26

Program: L-V: 8.00-21.00; S: 9.00-16.00; D: 9.00-14.00.

 Alma, B-dul 21 Decembrie, Nr. 4-6

Program: L-V: 8.00-20.00; S: 9.00-16.00; D– închis.

 Alma, Str, Avram Iancu, Nr. 492-500 Floresti, Centrul VIVO

Program: L-V: 10.00-21.00; S: 9.00-16.00; D: 9.00-14.00.

Craiova

 Mdmfarm, B-dul 1 Mai, bl. 40 A, parter

Program: L- V: 08:00 – 21:00.

 Mdmfarm, Str. Maria Tanase, Nr.22B

Program: L- V: 08:00 – 21:00.


Ultimele stiri
Patru drone militare neidentificate au încercat să se apropie de avionul în care se afla Volodimir Zelenski |…

Cerealele din Europa, pline de substanțe chimice: Concentrațiile sunt de 100 de ori mai mari decât în apa…

București: Bărbat decedat după ce a fost lovit de o motocicletă în Pasajul Unirii

Ucraina acuză Rusia că trimite copii ucraineni din teritoriile ocupate în tabere de „reeducare” din Coreea de Nord…

Portretul lui Moș Nicolae: cum îl descriu copiii și cum și-l amintesc adulții. Copil: „Cred că este invizibil”…

Nicușor Dan a trimis Parlamentului, pentru reexaminare, legea privind combaterea extremismului | AUDIO

STUDIU: Peste jumătate dintre europeni se tem că Rusia le-ar putea ataca țara, în timp ce doar 19%…

DEZBATERE ELECTORALĂ. Dan Trifu, candidat independent la Primăria Capitalei: „Nu vreau să mai predau orașul unor grupuri de…

Prahova: În Câmpina, locuitorii fac zilnic mai multe drumuri pentru a-și asigura apa potabilă și menajeră, în contextul…

Vladimir Putin ar fi autorizat, în 2018, otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal și a fiicei sale |…