Confidenţialitate


Mediaș: Un urs a văzut văzut plimbându-se pe mai multe străzi din oraș


Mediaș: Un urs a văzut văzut plimbându-se pe mai multe străzi din oraș

Un urs a fost văzut, sâmbătă dimineață, în municipiul Mediaș. Animalul este căutat de jandarmi, polițiști și silvicultori.

“Astăzi, în jurul orei 9,00, a fost sesizat faptul că un urs şi-a făcut apariţia în municipiul Mediaş. Un echipaj de jandarmerie, împreună cu poliţişti, poliţişti locali şi reprezentanţi ai Ocolului Silvic Mediaş, efectuează activităţi de scotocire în zona respectivă. În sprijin este şi un echipaj SMURD”, a anunţat Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Sibiu.

Ursul s-a plimbat timp de mai multe ore prin centrul orașului. Animalul a fost filmat și fotografiat de mai multe persoane, în zona școlii sportive, în zona centrală și pe Șoseaua Sibiului.

Autoritățile le recomandă celor care se întâlnesc cu un urs să nu se apropie de el pentru a face fotografii, să nu îl hrănească, să nu arunce cu pietre, dar să facă zgomot pentru a ţine animalul la distanţă şi să se îndepărteze cât mai mult. De asemenea, trebuie solicitat sprijinul jandarmilor, apelând numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul pe 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)

ÎCCJ se pregătește să dea Guvernul în judecată după amânarea plății drepturilor salariale restante către magistrați. Banii au…

Cafissimo: cafeaua perfectă, cu o simplă apăsare de buton (P)

Avertizare de la vârful Băncii Centrale Europene despre actuala criză a petrolului. Christine Lagarde: Efectele probabil vor depăși…

ÎCCJ analizează dacă redeschide dosarul rapperului Wiz Khalifa, condamnat la nouă luni de închisoare pentru că a fumat…

Când vor fi puse în vânzare biletele pentru meciul Slovacia – România | AUDIO