Confidenţialitate


Mbappe vrea să-și împartă titlul de golgheter al Franţei cu un rival de la Monaco


Mbappe vrea să-și împartă titlul de golgheter al Franţei cu un rival de la Monaco

Kylian Mbappe a fost desemnat golgheter în Ligue 1, după ce, din cauza pandemiei de Covid-19, prima ligă franceză s-a încheiat fără să se mai joace toate meciurile, iar Paris Saint-Germain a fost declarată campioană.

Mbappe se află la egalitate cu Ben Yedder în privinţa golurilor marcate în campionatul francez. Atacantul lui PSG, în vârstă de 21 de ani,  a cerut să împartă titlul cu Wissam Ben Yedder, care are 29 de ani.

În actualul sezon din Ligue 1, atât Kylian Mbappe cât şi Ben Yedder au marcat 18 goluri şi au contribuit cu 7 pase decisive, iar Mbappe crede că şi rivalul lui merita la rândul său un trofeu.

„Vă mulţumesc tuturor pentru mesaje. Cred că Wissam merită de asemenea un trofeu, aşa cum s-a făcut sezonul trecut în Premier League, pentru a celebra faptul că a avut un an foarte bun.”, a spus Kylian Mbappe, pe Twitter.

Mbappe a evoluat și el la AS Monaco, dar a ajuns la Paris Saint-Germain înainte ca Ben Yedder să fie transferat de gruparea din Monte Carlo.


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează