Confidenţialitate


Marți vor avea loc noi negocieri între conducerea companiei TAROM și reprezentanții piloților | AUDIO


Marți vor avea loc noi negocieri între conducerea companiei TAROM și reprezentanții piloților | AUDIO

Mâine vor avea loc din nou negocieri între conducerea companiei TAROM și reprezentanții piloților. Discuțiile de astăzi s-au încheiat fără nici un rezultat concret, de aceea e nevoie de continuarea lor. Reamintim, zeci de zboruri TAROM interne și externe au fost anulate astăzi, după ce mai mulți piloți nu s-au prezentat la serviciu, pretextând probleme de sănătate. În realitate, pare o formă de presiune, în condițiile în care, în această perioadă, se renegociază contractele collective de muncă.

Alexandru Anghel, purtător de cuvânt TAROM: „A fost programată o nouă întâlnire pentru marți, 9 iulie, la prânz”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Din punct de vedere legal, compania TAROM nu are înregistrat vreun conflict de muncă. Este în același timp o situație specială de presiune și într-un context în care compania TAROM se află în plin proces de restructurare. Compania a arătat deschidere, chiar dacă nu este în desfășurare un proces de negociere a contractului colectiv de muncă. sunt doar discuții normale între colectivul de angajați și management pentru rezolvarea acestor probleme fie operaționale , fie de salarizare. A fost programată o nouă întâlnire pentru marți, 9 iulie, la prânz”, a spus Alexandru Anghel, purtător de cuvânt TAROM.

Ce se întâmplă cu pasagerii zborurilor anulate deja?

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Pasagerii zborurilor anulate… pentru ei s-a oferit rerutare, fie reporgramare în funcție de disponibilitate. Trebuie ținut cont și de faptul că este o perioadă estivală cu o încărcare foarte mare pe transportul aerian. Ceea ce înseamnă că nici opțiunile de rerutare nu sunt foarte multe, dar unde au existat disponibilități acestea s-au făcut. Apoi reprogramările pentru zilele următoare, pentru alte zboruri. Sau rambursarea costului biletului”, a mai spus Alexandru Anghel.

Alexandru Anghel, purtătorul de cuvânt al TAROM, spune pentru Europa FM că nu există informații despre noi zboruri anulate pentru ziua de marți, 9 iulie. Dacă piloții nu vor veni la serviciu, pasagerii vor fi anunțați în timp util – a mai declarat el

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Alexandru Anghel, TAROM: „Până acum avem cumulate 25 de anulări care au avut loc azi. Deocamdată nu avem informații noi despre anularea unor noi curse sau întârzierea lor”.

Liliana Nicolae, Europa FM: Nu aveți nicio garanție că alți piloți se vor declara inapți?

Alexandru Anghel, TAROM: „Dacă vom avea cazuri în care piloții se declară inapți vom anunța foarte rapid, pentru că este această responsabilitate de a anunța către pasageri ca ei să-și poată reorganiza planurile de deplasare sau pentru a-i ajuta să reprogramăm”.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Haos pe Aeroportul Otopeni. Zeci de curse TAROM, anulate după ce piloții s-au declarat „inapți de zbor”. Compania anunță „o situație fără precedent” | AUDIO


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…

Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești; au fost implicate un microbuz școlar și un autocamion. Planul Roșu de Intervenție,…

Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO