Confidenţialitate


Marina SUA va escorta navele comerciale prin Strâmtoarea Ormuz „de îndată ce va fi rezonabil”, precizează secretarul american al Energiei


Marina SUA va escorta navele comerciale prin Strâmtoarea Ormuz „de îndată ce va fi rezonabil”, precizează secretarul american al Energiei

Sursa foto: Shutterstock

Marina militară a SUA va escorta navele comerciale care încearcă să traverseze Strâmtoarea Ormuz „de îndată ce va fi rezonabil”, a declarat vineri secretarul american al energiei, Chris Wright. Această arteră navigabilă esențială pentru comerțul energetic mondial este, de facto, blocată din cauza războiului declanșat de SUA și Israel împotriva Iranului, relatează AFP.

„De îndată ce va fi rezonabil, vom escorta navele prin strâmtoare și ne vom asigura că energia va putea fi livrată din nou”, a spus Wright într-un interviu acordat postului Fox News. Declarația vine după ce președintele Donald Trump afirmase marți că Marina SUA ar putea escorta navele prin această cale navigabilă strategică „cât mai curând posibil”.

Traficul petrolierelor prin Strâmtoarea Ormuz a scăzut cu 90% într-o singură săptămână, potrivit societății de analiză Kpler, iar compania JPMorgan susține că traficul maritim prin strâmtoare este, „practic, inexistent” în prezent. Sute de nave, în special petroliere și metaniere (care transportă gaze naturale lichefiate – GNL), stau ancorate în Golful Persic în așteptarea evoluțiilor.

Iranul a negat că ar fi închis Strâmtoarea Ormuz, iar ministrul de externe Abbas Araghci a declarat joi că nu intenționează să facă acest lucru, deși nu a exclus această posibilitate dacă SUA și Israelul continuă războiul. „Nu am închis-o. Navele și petrolierele sunt cele care nu încearcă să o traverseze, pentru că se tem că vor fi lovite de o tabără sau alta”, a explicat Araghci într-un interviu pentru NBC News.

Totuși, Corpul Gărzilor Revoluționare iraniene a amenințat că va lovi orice navă cu legături cu SUA, Israel și țările susținătoare ale acestora. Joi, autoritățile au afirmat că o rachetă iraniană a lovit un petrolier american în Golf. Agenția britanică pentru siguranță maritimă UKTMO a anunțat ulterior că un petrolier ancorat în largul Kuweitului a suferit o „explozie puternică” și a avut scurgeri de combustibil, după ce unul dintre rezervoarele sale a fost avariat.

Blocajul traficului prin Strâmtoarea Ormuz nu se datorează doar temerilor că navele ar putea fi atacate, ci și costurilor foarte ridicate pentru asigurarea acestora în zona unui conflict militar.

Războiul din Orientul Mijlociu ar putea forța toți exportatorii de petrol și gaze din Golful Persic să suspende producția în câteva săptămâni, ceea ce ar putea duce prețul barilului de petrol la aproximativ 150 de dolari, a avertizat vineri ministrul qatarez al energiei, Saad al-Kaabi.

El a adăugat că, chiar dacă atacurile aeriene americane și israeliene asupra Iranului s-ar încheia imediat, Qatarul tot ar avea nevoie de „săptămâni sau luni” pentru a reveni la un ritm normal de livrare, din cauza daunelor provocate de atacurile iraniene asupra instalațiilor sale de producție a gazelor naturale lichefiate.


Ultimele stiri
Fostul șef al Vămii Constanța Sud, Lică Parfenie, arestat preventiv pentru luare de mită. Adjunctul său a fost…

Nicușor Dan a vorbit cu protestatarii la Cotroceni despre propunerile pentru șefia marilor parchete: Nu toți oamenii pe…

Mandinga la STAREA DE CONCERT – Ora în care nu ne-am oprit din dansat la Europa FM |…

România primește 150 de milioane de euro de la Comisia Europeană pentru instalații de stocare a energiei electrice…

Rusia ar fi oferit Iranului informații privind amplasarea bazelor militare americane în Orientul Mijlociu (Washington Post)

Croația reintroduce serviciul militar obligatoriu după 17 ani. Guvernul de la Zagreb intenționează să recruteze anual 4.000 de…

Grecia va desfășura o baterie de rachete Patriot în nordul țării pentru a sprijini Bulgaria, dacă va fi…

Donald Trump anunță că nu va exista niciun acord cu Iranul și cere „predarea necondiționată” | AUDIO

Grupurile de elevi din Vrancea, Neamț și Suceava au revenit în țară astăzi după-amiază. 127 de români au…

Islanda: Pe 29 august va fi organizat referendumul pentru reluarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană | AUDIO