Confidenţialitate


Islanda: Pe 29 august va fi organizat referendumul pentru reluarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană | AUDIO


Islanda: Pe 29 august va fi organizat referendumul pentru reluarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană | AUDIO

Sursa foto: Shutterstock

Guvernul Islandei va organiza – mai repede, pe 29 august anul acesta – un referendum pentru reluarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Un acord negociat anterior prevedea ca votul privind oportunitatea continuării discuțiilor să fie organizat cel târziu până la sfârșitul anului 2027. Propunerea va fi trimisă parlamentului săptămâna viitoare. 

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Islanda și-a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană în 2009, la un an după ce a fost grav afectată de o criză financiară. Negocierile au început în 2010, dar au fost suspendate trei ani mai târziu. Guvernul aflat la putere în 2015 a abandonat apoi discuțiile.

Într-o conferință de presă, ministrul de Externe Katrin Gunnarsdottir a declarat că decizia a fost luată în unanimitate. Obiectivele negocierilor vor rămâne aceleași: protejarea resurselor și asigurarea stabilității economice.

Potrivit unui sondaj de opinie realizat în iunie anul trecut, 54% dintre islandezii chestionați erau în favoarea aderării la UE.

Amenințările repetate ale președintelui american Donald Trump de a anexa Groenlanda, situată între Islanda și Statele Unite, au făcut ca problema aderării să devină și mai urgentă pentru țara cu aproape 400.000 de locuitori. Islanda face deja parte din Spațiul Economic European și din Schengen.

Produsul intern brut pe cap de locuitor din Islanda este al cincilea cel mai mare la nivel mondial, potrivit site-ului Parlamentului European.


Ultimele stiri
Președintele francez Emmanuel Macron cere o directivă europeană pentru interzicerea rețelelor sociale pentru tinerii sub 15 ani |…

Polonia: Zeci de roboți au protestat pe stradă împotriva utilizării inteligenței artificiale la locul de muncă | AUDIO

Plenul Senatului va da astăzi votul final asupra proiectului de lege care vizează eliminarea examenului separat de admitere…

România își va crește alocarea pentru Apărare la 5% din PIB până în 2035. Ce se întâmplă cu…

Directorul școlii din Curcani, despre vizita președintelui Dan: când l-au văzut, unii dintre copii au exclamat „Ooo, Nicușor!”…

Elevii, emoționați și dornici să revină în bănci, în prima zi de școală: ,,Am așteptat de mult timp”.…

PNL și USR contestă la CCR alegerea conducerii Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor. Parlamentar USR: acordul dintre PSD,…

Deficitul, mai mic cu 37% în primele șapte luni ale anului față de perioada similară din 2025. Bolojan:…

Academia Europa FM. Cum a început școala pentru copilul tău?

Mii de sârbi i-au adus un ultim omagiu generalului Ratko Mladić. Istoricul Cosmin Popa pune acest eveniment în…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează