Confidenţialitate


Marieta Safta a demisionat din funcţia de secretar de stat la Ministerul Justiţiei


Marieta Safta a demisionat din funcţia de secretar de stat la Ministerul Justiţiei

Marieta Safta a demisionat din funcţia de secretar de stat la Ministerul Justiţiei, au precizat pentru Agerpres surse din MJ.

Motivul demisiei ar fi faptul că, odată cu intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, aceasta s-ar afla în afara legii, ea fiind detaşată la minister de la Curtea Constituţională.

Guvernul a adoptat luni o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei.

“Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei. Suntem în momentul în care se încheie o perioadă de dezbateri pe cele trei legi ale Justiţiei. A fost publicată şi cea de-a treia lege a Justiţiei, care urmează să intre în vigoare mâine (marţi – n.r.). Pentru corelarea unora dintre prevederile celor trei legi, pentru preluarea unora dintre recomandările Comisiei de la Veneţia, pentru preluarea unora dintre solicitările scrise, explicite, ale Consiliului Superior al Magistraturii, pentru alte necesare corelări, Guvernul a adoptat prezenta ordonanţă de urgenţă”, a afirmat ministrul Tudorel Toader, la finalul şedinţei de Guvern de luni.


Ultimele stiri
Proteste în mai multe țări europene. În Franța s-au închis muzeele, în Spania au ieșit în stradă pensionarii

Misterele „Nopții înstelate” a lui van Gogh. Cercetătorii încearcă să le deslușească

MAI: O parte a fermierilor români sunt instigați la proteste de amploare; principalele solicitări ale fermierilor au fost…

Astra Film Festival Sibiu. ”Replica” și ”Elon Musk dezvăluit” sunt printre peliculele care vor fi proiectate azi |…

București: Blocul evacuat din cauza unei crăpături are probleme de aproape 9 ani. Locatarii au refuzat consolidarea

Închisoare pe viață pentru un bărbat care anul trecut a împuşcat mortal două persoane la Urziceni

Cum să trecem mai ușor peste schimbarea orei? Ce recomandă medicii | AUDIO

Cehia vrea să schimbe modul de finanțare a presei publice. Jurnaliștii anunță grevă

UPDATE: Locuitorii unui bloc sunt evacuați, după ce a apărut o crăpătură între două scări | GALERIE FOTO

CFR Călători: Trecerea la ora de iarnă din această noapte nu modifică Mersul Trenurilor în vigoare



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează