Confidenţialitate


Maria Zărnescu, despre FNT 30: “Posibilitatea de a vedea timp de 48 de ore orice spectacol sau moment video pus acolo dă o lejeritate celor care-și doresc să nu rateze niște evenimente”


Maria Zărnescu, despre FNT 30: “Posibilitatea de a vedea timp de 48 de ore orice spectacol sau moment video pus acolo dă o lejeritate celor care-și doresc să nu rateze niște evenimente”

Invitată în Clubul de Seară, la Europa FM, criticul de teatru Maria Zărnescu a vorbit despre ediția altfel din acest an a Festivalului Național de Teatru, dar și despre cum se descurcă profesioniștii din domeniu în perioada pandemiei COVID-19.

“De obicei erau 10 zile, anul acesta sunt doar 8, este un festival extrem de aglomerat ca program, dar posibilitatea de a vedea timp de 48 de ore orice spectacol sau moment video pus acolo dă o lejeritate celor care-și doresc să nu rateze niște evenimente.

Este un festival care stă sub semnul a două cuvinte pe care – alături de profesoara Ludmila PATLANJOGLU și critiocul de teatru Călin CIOBOTARI – le-am inclus într-o scrisoare deschisă adresată potențialului public: Neliniște și Neuitare. Neuitarea celor care au fost și Neliniștea celor care sunt acum într-un moment de vârf și care urmează să se adapteze.

Multe dintre aceste spectacole – care au marcat istoria celor 30 de ani – au mai fost difuzate în alte mari festivaluri, altele – care pot fi difuzate – au fost recuperate din arhive, dar unele nu au mai putut fi ajutate tehnic.

Mai sunt celelalte spectacole, ale tinerilor sau în maturitate creatori, neliniștiți, care sunt de anul acesta și le găsiți în categoria “Neliniște”. Mai există o categorie pe care o recomand, i-am zis noi Spectacolul ascuns (citând dintr-o carte a regizorului Alexa Visarion), unde găsiți mărturii despre bucătăria unor mari creații sau despre culisele profesionale ale unor mari actori. Și cele mai multe dintre aceste materiale sunt în primă difuzare.

New entry vor fi și toate interviurile realizate de teatrologul George Banu cu o serie de personalități contemporane și de colegul nostru Călin Ciobotari”, spune Maria Zărnescu, critic de teatru recompensat cu Premiul UNITER.


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…