Confidenţialitate


Marea Britanie: Zeci de zboruri anulate după ce echipajele unor companii de transport aerian au fost confirmate pozitiv cu COVID-19 | AUDIO


Marea Britanie: Zeci de zboruri anulate după ce echipajele unor companii de transport aerian au fost confirmate pozitiv cu COVID-19 | AUDIO

În Marea Britanie, zeci de zboruri au fost anulate după ce echipajele mai multor companii de transport aerian au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus.

Compania EasyJet a anulat aproape 60 de zboruri din Marea Britanie în acest început de săptămână pe fondul îmbolnăvirii angajaților. Peste 50 de zboruri operate de British Airwas au fost anulate astăzi – tot din acealși motiv. Clienții afectați își vor putea rezerva zboruri alternative, pot primi un voucher sau banii înapoi.

Probleme din transportul aerian din Marea Britanie vin chiar înainte de vacanța școlară de Paște – prima de când s-au ridicat restricțiile, notează BBC.

Tot mai mulți oameni vor acum să călătorească – astfel, companiile de transport aerian au început noi angajări.

Întârzieri de câteva ore au fost și în tunelul care leagă Anglia de Franța. Un tren s-a stricat iar traficul a fost dat peste cap.

Sursa foto: Unsplash / John Cameron

Citește și: Compania aeriană Air New Zealand va testa un paşaport de transport digital

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Dozele de vaccin gripal, epuizate în majoritatea farmaciilor | AUDIO

Marşul “Împreună pentru Siguranţa Femeilor!” – sâmbătă, în Bucureşti şi alte oraşe din ţară

Campanie pentru sprijinirea tinerilor cu cancer: în secțiile de pediatrie oncologică, vor fi construite compartimente pentru adulții tineri,…

Atenţionare de călătorie: Franţa – manifestaţii şi acţiuni de protest în marile orașe

Dronă ce evolua pe teritoriul Ucrainei, înspre graniţa cu România, detectată de radarele MApN

Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu

Concluziile Consiliului European de toamnă. Nicușor Dan: Au fost cinci teme de discuție. Despre disputa privind viitorul buget…

Dr. Mihaela Bilic: „Nu există un zahăr mai sănătos decât altul”. De ce trebuie să reducem cantitatea consumată…

USR va vota împotriva învestirii Guvernului Niculescu. Dominic Fritz: „Nu vom gira o nouă guvernare în care românii…

Astra Film Festival începe la Sibiu. Peste 70 de documentare și 200 de evenimente, în programul ediției din…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează