Confidenţialitate


Marea Britanie – Greva in serviciul public de sanatate


Sute de mii de angajaţi ai Serviciului public britanic de Sănătate sunt chemaţi astăzi la o grevă de 4 ore.

Decizia salariaților este determinată de hotărârea ministrului sănătății Jeremy Hunt de a mări salariile cu doar un singur procent, în condițiile în care solicitarea sindicatelor este o majorarea cu 3 la sută.

Ministrul a declarat însă că o astfel de măsură este inabordabilă și va duce la o scădere a calității serviciilor medicale.

Argumentele acestuia nu au fost acceptate de sindicate. Sindicaliștii spun că scăderea salariilor provocată de inflație echivalează cu facturile la gaze naturale și electricitate pentru trei ani, în cazul fiecărui angajat.

Așadar, ministerul sănătății de la Londra nu pare dispus să dea curs revendicărilor și consideră că o astfel de măsură va complica situația financiară din sistemul de sănătate pe termen lung.

Totuși, guvernanții au invitat sindicatele la dialog.

În ciuda grevei, serviciile de urgență vor fi asigurate.

Manifestarea ar putea mobiliza aproape 500.000 de oameni din nouă sindicate.

Serviciul de Sănătate Publică din Marea Britanie, numără aproape 1,2 milioane de angajați, fiind unul dintre cele mai numeroase din întreaga lume.


Ultimele stiri
Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…

Tulcea: Alertă RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au…

Gorj: Focar de COVID-19 în secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Au fost dispuse…

TNB suspendă repetițiile pentru spectacolul „Tartuffe”, pe fondul scandalului legat de angajarea regizorului Felix Alexa | AUDIO

Constanța: Un polițist de 24 de ani, rănit în urma unui accident pe podul de la Agigea în…

Cum verifici la ce fond de pensie privată ești înscris și câți bani ai acumulat la Pilonul 2…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează