Confidenţialitate


Maratonul Vaccinării de la Timişoara: Peste 6.000 de oameni imunizaţi


Maratonul Vaccinării de la Timişoara: Peste 6.000 de oameni imunizaţi

Maratonul vaccinării a intrat în a treia zi. Până duminică, peste 6.000 de oameni au fost imunizaţi.

Oamenii continuă să vină la centrul de vaccinare de la Centrul Regional de Afaceri din Timişoara.

Acesta mai este funcţional până luni dimineaţa la ora 8.

Deci, cei care vor să se imunizeze pot să vină şi în timpul nopţii.

De altfel, atât vineri cât şi sâmbătă noapte au fost peste 300 de persoane care s-au vaccinat.

Aici sunt 30 de fluxuri de vaccinare iar imunizarea se face cu serul Pfizer.

Mai trebuie spus că vaccinarea se face doar pe bază pe buletin nefiind necesara programarea pe platforma nationala.

Peste 400 de medici, asistente medicale si studenti la Medicina din Timisoara au fost implicati in prima actiune de acest gen din Romania.

Totodata, in zilele urmatoare va fi inaugurat si un centru de vaccinare drive through iar in paralel continua sa functioneze si centrul non stop de vaccinare de la Spitalul Judetean din Timisoara.

De la inceputul campaniei de imunizare, peste 225.000 de oameni au fost vaccinati in judetul Timis.


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează