Confidenţialitate


Maramureș: trei persoane reținute și alte patru sub control judiciar, într-un dosar privind obținerea ilegală de indemnizații de maternitate și creștere a copilului | AUDIO


Maramureș: trei persoane reținute și alte patru sub control judiciar, într-un dosar privind obținerea ilegală de indemnizații de maternitate și creștere a copilului | AUDIO

Sursa foto: Shutterstock

Trei persoane au ajuns în arest, iar alte patru sunt sub control judiciar, după o amplă anchetă a polițiștilor maramureșeni privind obținerea ilegală a indemnizațiilor de maternitate și de creștere a copilului. Prejudiciul estimat depășește 1,3 milioane de lei. Acțiunea a avut loc în cadrul operațiunii Jupiter, desfășurată la nivel național pentru combaterea criminalității organizate și a infracțiunilor economice.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În acest dosar, polițiștii din Maramureș au făcut 17 percheziții în comuna Poienile de sub Munte. Anchetatorii spun că mai multe persoane ar fi întocmit și semnat declarații false, astfel încât să apară ca angajate sau cu venituri reale, pentru a încasa sume de la stat la care nu aveau dreptul.

În acest mod ar fi fost obținute ilegal indemnizații de maternitate și de creștere a copilului. Prejudiciul estimat depășește 1,3 milioane de lei.

În urma descinderilor, zece persoane au fost duse la audieri. Trei dintre ele au fost reținute pentru 24 de ore, iar alte patru au fost plasate sub control judiciar.

De asemenea, au fost puse sub sechestru bunuri și au fost blocate conturi bancare. Ancheta continuă sub coordonarea procurorilor din Vișeu de Sus.


Ultimele stiri
Reduceri Elis Pavaje de până la 40%: amenajează-ți curtea acum, bucură-te de ea în fiecare anotimp! (P)

Din ce alimente ne putem lua necesarul de apă. Dr. Mihaela Bilic explică rolul fructelor, legumelor și lactatelor…

Marș pentru recunoașterea parteneriatului civil, la București. Organizatorii cer Guvernului un cadru legal pentru cuplurile necăsătorite | AUDIO

CNAS a lansat o secțiune online cu informații despre spitalele care oferă servicii în programe naționale de sănătate…

Comasarea localităților mici ar urma să aibă loc în două etape. Va exista și un referendum, spune ministrul…

11 ani de la incendiul din Colectiv. Centrele pentru mari arși promise de autorități nu sunt încă funcționale.…

Poliția scoțiană anchetează o presupusă vizită a fostului prinț Andrew și a lui Jeffrey Epstein la castelul Balmoral,…

Combinatul Liberty Galați, în atenția Guvernului. Situația acestuia va fi discutată cu sindicatele săptămâna viitoare: „este o prioritate”,…

Peste 40% dintre părinții români din diaspora vor să se întoarcă definitiv în țară, la copiii lor |…

România conduce clasamentul scumpirilor la energie electrică în Europa. Prețurile au crescut cu 51,9% în prima jumătate din…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează