Confidenţialitate


Maramureș: Mai mulți pacienți își retrag programările și refuză vaccinarea | AUDIO


Maramureș: Mai mulți pacienți își retrag programările și refuză vaccinarea | AUDIO

După scandalul legat de serul AstraZeneca mai mulți medici de familie din Maramures spun ca pacienții își retrag programările și nu mai doresc sa se vaccineze. In același timp persoanele cărora urma sa le fie administrat vaccinul AstraZeneca, acum solicita alt tip de ser.

Tot mai mulți maramureșeni care s-au imunizat cu vaccinul AstraZeneca din lotul retras se tem de efectele adverse ale acestuia iar cei care erau așteptați la vaccinare doresc acum anularea programărilor.

Acest lucru este semnalat de către medicii de familie din județul Maramures care deja au primit telefoane de la pacienți in acest sens. Doctorul Gheorghe Lascu spune ca este o teama a pacienților de efectele adverse.

”Recunosc că am încercat să îi conving pe câțiva dintre ei, că este vorba de o neînțelegere, că sunt două loturi diferite, că sunt peste 70.000 de oameni care au fost vaccinați cu vaccin din al doilea lot, și că nu au fost reacții adverse suplimentare față de cele declarate până acuma. Au fost doi vârstnici de 80 și ceva de ani, către 90, care s-au bazat și se bazează pe cuvintele mele și s-au vaccinat”.

Alți medici de familie susțin ca au fost persoane care de la începutul campaniei de vaccinare au refuzat acest tip de ser, explica doctorul Viorel Manea.

”De la bun început au specificat că nu doresc acest vaccin.”

In Maramures au fost administrate 2380 de doze de vaccin AstraZeneca din lotul restras, spun autoritatile locale. Cetățenii imunizați cu vaccinul din lotul retras sunt rugați acum ca în situația apariției unor probleme de sănătate, să anunțe medicul de familie, respectiv Direcția de Sănătate Publică.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Mica Svab

Ultimele stiri
Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează