Confidenţialitate


MARAMUREȘ: Bărbați răpiți și exploatați ca sclavi


MARAMUREȘ: Bărbați răpiți și exploatați ca sclavi

Membrii unei familii sunt acuzați că răpeau bărbați cu handicap psihic, ori fără adăpost, pe care îi duceau și îi țineau închiși și exploatau ca pe sclavi.

După mai multe percheziții, anchetatorii au reușit să salveze cinci victime.

Timp de un an – între mai 2019 și mai 2020 – mai multe persoane din aceeași familie au profitat de persoane vulnerabile – cu handicap psihic ori fără adăpost care nu se pot întreţine singure.

Membrii grupării mergeau periodic în zona Gării CFR din Baia Mare, profitau de aceste persoane, le răpeau sau le determinau să meargă cu ei, în baza unor promisiuni neadevărate, și anume că vor primi bani pentru munca agricolă pe care o vor face.

După ce bărbații ajungeau la casele suspecților, rămâneau fără acte, iar prin violențe fizice și verbale erau obligați să muncească până la epuizare, fără a fi plătiți, fără a fi hrăniți.

Unele victime erau închise în camere cu lacătul.

Este și cazul unui bărbat găsit de anchetatori într-o casă din localitate Bozânta Mică.

Acesta era închis în cameră, fiind răpit de la 1 iunie, potrivit procurorilor.

Cinci suspecți, cu vârste cuprinse între 25 şi 56 de ani, sunt bănuiţi de trafic de persoane și constituire a unui grup infracţional organizat.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează