Confidenţialitate


MApN: Două aeronave militare aduc materiale sanitare din Turcia


MApN: Două aeronave militare aduc materiale sanitare din Turcia

Două aeronave C-27 J Spartan ale Forţelor Aeriene Române execută, miercuri, o misiune de aducerea în țară a unor echipamente de protecţie medicală din Turcia constând în 300 de mii de măşti de protecţie tip FFP2 şi FFP3.

Potrivit Ministerului Apărării, cele 300.000 de măşti de protecţie tip FFP2 şi FFP3 au fost achiziţionate de statul român prin Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în cadrul eforturilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19.

Distribuirea echipamentelor de protecţie va fi realizată cu mijloace de transport aflate în dotarea Inspectoratului General pentru Situaii de Uurgență, iar cu sprijinul inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, echipamentele vor fi alocate, în funcţie de nevoi, personalului medical din ţară şi echipajelor operative care acţionează în teren.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează