Confidenţialitate


Manifestații violente la New Delhi


Manifestații violente la New Delhi

Mii de protestatari indieni s-au încăierat astăzi la New Delhi cu poliţia. Forțele de ordine au folosit gaze lacrimogene.

Violențele escaladează de o săptămână încoace de când s-a dat o nouă lege care facilitează obținerea cetățeniei indiene de către persoanele ce vin din statele învecinate – cu excepţia musulmanilor.

În cartierul New Seelampur, forțele de ordine au intervenit cu gaze lacrimogene împotriva protestatarilor care se îndreptau spre baricade și aruncau cu pietre. Cel puțin doi polițiști au fost răniți, a declarat un martor pentru agenţia Reuters.

Cel puțin 100 de persoane au fost rănite în urma violenţelor din ultima săptămână și, potrivit bilanțului din weekend, șase și-au pierdut viața. Violențele din nord-estul Indiei au atras critici din partea grupurilor pentru drepturile omului. Manifestațiile au început după ce a intrat în vigoare o lege care facilitează acordarea cetățeniei indiene refugiaților din Afganistan, Bangladesh și Pakistan, cu condiția să nu fie musulmani.

Textul vizează minoritati religioase, inclusiv hinduse si sikh, care fug de teama persecutiilor din țările lor. Prin această lege, se urmărește revocarea statutului special al regiunii Kaşmir cu majoritate musulmană.


Ultimele stiri
Ziua Mondială a Teatrului 2026: premiere, proiecții speciale și mesaje emoționante din partea actorilor: „Tot ce am e…

Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO

Ploi și vânt puternic în aproape toată țara, în acest weekend. Cod galben în mai multe regiuni până…

Poliția din Marea Britanie redeschide un dosar în cazul lui Andrew Tate. Este vizat de acuzații de viol,…

DEȘTEPTAREA: Efectul Zeigarnik – de ce sarcinile neterminate ne bântuie memoria

Mircea Lucescu și Ionuț Radu reacționează după ce naționala de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială: „Doare…

Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…

Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești, între un microbuz școlar și un autocamion. Patru minori, transportați la spitale din…

Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial