Confidenţialitate


Manifestanții din cadrul protestului față de certificatul verde, identificați. Aceștia vor fi audiați. Cronologia evenimentelor | AUDIO


Manifestanții din cadrul protestului față de certificatul verde, identificați. Aceștia vor fi audiați. Cronologia evenimentelor | AUDIO

Mai mulți protestatari care au demonstrat la Palatul Parlamentului împotriva certificatului verde au fost identificați și urmează să fie audiați, spune ministrul de Interne. Bode mai spune și că modul în care au acționat jandarmii va fi verificat. Anterior, Jandarmeria transmitea că protestul a fost pașnic, iar forțele de ordine au controlat permanent situația.

La primele ore ale dimineții zeci de persoane s-au adunat în Parcul Izvor

Protestul AUR împotriva certificatului verde era unul despre care se știa. Zeci de persoane s-au adunat în Parcul Izvor încă de la primele ore ale dimineții. Au urmat apoi mulți alții la solicitarea lui George Simion.

Intrările în Parlament au fost blocate, iar la un moment dat protestatarii au forțat o poartă de acces și au năvălit în curtea Parlamentului

Aceștia aveau intenția de a ajunge la deputați și senatori. Ministrul de Interne, Lucian Bode, mai spune și că mai mulți parlamentari și angajați ai Parlamentului i-au adus pe protestatari cu mașinile în curte.

„Personal cu drept de acces, parlamentari și angajați ai unui grup parlamentar. În mașinile personale au introdus în jur de 50 de protestatari”, a spus Lucian Bode.

Unii protestatari s-au plâns că jandarmii au folosit gaze lacrimogene

A fost un accident, susține Cătălin Stegăroiu, șeful Jandarmeriei București. Iar Lucian Bode spune că se putea interveni mai bine.

George Simion, liderul AUR, nu și-a asumat manifestația împotriva certificatului verde

Autoritățile susțin că în fața Parlamentului au fost 2 mii de protestatari. Peste 15 mii au fost, susține însă George Simion, președintele AUR, care nu și-a asumat manifestația împotriva certificatului verde. Subiect care nu a fost discutat azi de parlamentari.

„Parlamentarii nu au avut curaj să voteze. Ei mă întrebau acum pe unde să ieșim”, a spus George Simion, moment în care a fost întrerupt de jurnaliștii aflați în sală care i-au transmis că „nu era nimic pe ordinea de zi de votat azi”.

„Președintele PSD a spus că propune ca premierul Ciucă să-și asume răspunderea pe certificat”, a adăugat liderul AUR.

Ministerul de Interne: Mai mulți protestatari vor fi audiați în urma manifestațiilor de marți

Ministrul de Interne spune că mai mulți protestatari vor fi audiați în urma protestului de azi. În plan politic, USR a cerut demisia lui Lucian Bode și l-a catalogat pe liderul AUR drept un pericol pentru România, în timp ce PNL susține că un astfel de protest este un atentat la sănătatea populației în condițiile în care protestatarii nu au ținut cont de nicio regulă sanitară.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Citește și: Zeci de contestatari ai restricțiilor sanitare au intrat în curtea Palatului Parlamentului. Traficul, restricționat în unele zone | AUDIO

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Accident feroviar în Galați: Patru persoane au murit după ce un tren a lovit un microbuz. Printre victime,…

Constanța: au început lucrările la stadionul „Gheorghe Hagi”. Arena va fi finalizată în 2028 | AUDIO

Piața Victoriei. Acceptă liberalii un premier tehnocrat? Răspunde deputatul liberal Alexandru Muraru

Timpul mare petrecut de copii în fața ecranelor le-ar putea afecta dezvoltarea la fel de mult ca nașterea…

A patra încercare de vânzare a Şantierului Damen Mangalia a eșuat. Următoarea licitație va porni de la 75%…

Raportul Departamentului de Stat al SUA: România rămâne atractivă pentru investitori, dar taxele și birocrația afectează mediul de…

Tânăr din Maramureș, condamnat pentru viol, căutat de polițiști. Și-a tăiat brățara și a fugit înainte să fie…

Europa are nevoie de NATO, dar trebuie să-și asume o responsabilitate mai mare pentru propria apărare, afirmă comisarul…

Ambasadorul Ucrainei în UK critică atitudinea Occidentului față de războiul din Ucraina: „Arsenalul democrației este aproape epuizat”

Bucureștiul devine capitala mondială a spectacolelor în sauna: Sauna Fest 2026 aduce peste 800 de experiențe la Therme…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează