Mangalia e pregătită de EuropaFM Live pe Plajă și de un nou sezon estival

Până la startul oficial al sezonului estival mai sunt doar câteva zile iar stațiunile administrate de orașul Mangalia sunt gata să-și primească turiștii.

Se anunță a fi o vară incendiară, cu nenumărate evenimente și surprize noi pe litoral, punctul culminant de pe litoral fiind concertele EuropaFM Live pe Plajă, care vor avea loc anul acesta pe 29, 30 și 31 iulie.

În toate cele șase stațiuni pregătirile sunt pe ultima sută de metri. Se lucrează la ultimele detalii, ne-a declarat primarul orașului Mangalia, Radu Cristian.

Primarul orașului Mangalia, Radu Cristian: „Am început pregătirile chiar de dinainte de 1 mai. Cele șase stațiuni pe care le administrează Mangalia, și aici mă refer la Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, și a șaptea, de ce nu, Mangalia, sunt pregătite să primească turiști.

Mai avem mici detalii. În fiecare an creștem, sunt foarte multe investiții făcute în ultima perioada în această zonă. Cea mai mare investiție începe  în toamna acestui an și cred că undeva în un an – un an jumătate, va fi gata. Vorbim despre un parc de distracții, cred că va fi cel mai mare din sud-estul Europei. Se va întâmpla la Mangalia, în zona Neptun.”

Administrația locală din Mangalia promite numeroase evenimente anul acesta, dar și multe noutăți. În zonă se desfășoară mai multe proiecte de infrastructură care vor fi finalizate până la începutul sezonului estival. Totodată, turiștii vor avea parte și de liniște atunci când vor ajunge în vacanță pe litoralul românesc.

Primarul orașului Mangalia, Radu Cristian:

„Vor fi foarte multe evenimente. În primul rând ne axăm pe liniște, pe plajă pentru că nu mai vrem să venim, cel puțin la Mangalia, cu construcții care deranjează turistul care vine în zona noastră, vrea să vadă marea, vrea să găsească puțină liniște.

Ne axăm foarte mult pe spațiul verde. Îmi doresc foarte mult să fie finalizată faleza care va lega Mangalia de Olimp. Vorbim despre o faleză pietonală, de 9 kilometri. Cea din zona Neptun, la steaguri, este finalizată pe fonduri europene.

 Începem din toamnă și construcția tronsonului din stațiunea Saturn și faleza veche a Mangaliei să fie gata de a primi turiști.”

 

LivepePlaja2013_01

Însă cel mai important eveniment de pe litoral, de anul acesta, este cu siguranță Europa FM Live pe Plajă. Timp de trei zile, între 29 și 31 iulie peste 100.000 de oameni sunt așteptați să participe la concertele de pe plaja dintre Venus și Saturn.

Concertele Europa FM Live Pe Plajă vor fi difuzate în direct la Europa FM, putând fi urmărite live pe www.europafm.ro. Intrarea la Europa FM Live pe Plajă este liberă.

Este cea de-a cincea ediție a celui mai mare concert al verii de pe litoralul românesc.

Primarul orașului Mangalia, Radu Cristian:

„Am început împreună în vara lui 2012, pe plaja dintre Saturn și Venus(…) În 2015 cred că ați adunat în jur de 100.000 de oameni în cele două zile. Anul acesta, faptul că sunt trei zile de evenimente sunt convins că vor fi peste 100.000 de oameni. E un proiect pe care-l susținem total și ne dorim ca în anii viitori să avem evenimente în fiecare weekend pe plaja dintre Saturn și Venus. „