Confidenţialitate


Mănăstirea Suceviţa, o capodoperă a artei universale – GALERIE FOTO


Mănăstirea Suceviţa, o capodoperă a artei universale – GALERIE FOTO

Mănăstirea Suceviţa, înscrisă începând din anul  1993 pe lista patrimoniului cultural mondial a UNESCO, este atestată documentar în anul 1582.

Situată în satul Suceviţa, la o distanţă de 18 kilometri de Rădăuţi, mănăstirea Suceviţa a fost zidită în ultimele decenii ale secolului al XVI-lea, pe cheltuiala familiei de boieri Movilă.

În timpul domniei lui Petru Şchiopul (1582-1591), familia boierilor Movilă atinge o situaţie economică şi politică prosperă, ceea ce a favorizat construirea unei mănăstiri de amploare.

Zidurile bisericii Învierea Domnului din cadrul complexului monastic sunt înalte de 8 metri şi groase de aproape 3 metri. Biserica are un plan triconic compus din altar, naos, camera mormintelor, pronaos şi pridvor.

Pictura, păstrată până azi în forma originală, a fost realizată de doi pictori moldoveni, Ioan Zugravul şi fratele său Sofronie.

Pictura murală interioară și exterioară este de o mare valoare artistică, fiind o amplă narațiune biblică din Vechiul și Noul Testament.

Culorile folosite sunt strălucitoare, verde smarald, roşu sângeriu şi mai ales aurul care creează contraste puternice.

În mănăstire sunt înmormântaţi voievozii Ieremia şi Simion Movilă, dar şi ceilalţi membri ai familiei Movilă.

Alături de Suceviţa, mănăstirile Humor, Moldoviţa, Voroneţ, Arbore constituie adevărate capodopere ale artei universale.

*Vizitarea mănăstirii Suceviţa a fost realizată cu ocazia Conferinţei Naţionale a Ghizilor de Turism, ediţia a III-a, cu sprijinul agenţiei de turism Hello Bucovina şi a Federaţiei Naţionale a Ghizilor de Turism din România.

Foto: Lavinia Dragomir


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează