Confidenţialitate


Mama și apropiații lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, vizați de percheziții ale polițiștilor și procurorilor


Mama și apropiații lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, vizați de percheziții ale polițiștilor și procurorilor

11 percheziții au loc în această dimineață în locuințele unor adolescenți care ar fi furnizat droguri la petreceri în Capitală, dar și pe litoral.

Printre cei vizați de percheziții s-ar afla apropiați, dar și familia lui Vlad Pascu, tânărul de 19 ani, care a  accidentat mortal o fată și un băiat în 2 Mai, în timp ce conducea sub influența drogurilor.

Tinerii  – în locuințele cărora au ajuns polițiștii în această dimineață – provin din familii cu posibilități materiale și sunt suspectați că procurau droguri de risc și de mare risc de la dealuri sau prin comenzi online. Le furnizau apoi unor consumatori din familii înstărite la petreceri private din București și în diverse cluburi pe litoral.

Cannabis, comprimate ecstasy, cocaină, dar şi alte droguri sintetice erau livrate consumatorilor de stupefiante, spun polițiștii. Aceștia menționează că vor puneîn executare trei mandate de aducere, precum şi mai multe citaţii, iar persoanele respective vor fi conduse la DIICOT pentru audieri.

Surse judiciare au spus pentru Agerpres că printre cei care vor fi duși la audieri la DIICOT, se află și mama lui Vlad Pascu, suspectată pentru infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei, după ce ar fi încercat să influenţeze martori din dosarul în care e vizat fiul ei.

Celelalte percheziţii îi vizează pe  tineri din anturajul lui Vlad Pascu, traficanţi de droguri care se aflau cu acesta pe litoral în perioada producerii accidentului de la 2 mai, în urma căruia o fată și un băiat au murit și alți trei au fost răniți de mașina condusă de tânărul de 19 ani, aflat sun influența drogurilor.

(Video: DIICOT)


Ultimele stiri
PNL nu va merge cu o nouă nominalizare la Cotroceni, spune deputatul Alexandru Muraru. Despre varianta Grindeanu premier:…

Nou record pe piața interbancară. Euro a depășit pragul de 5,35 lei | AUDIO

Accident feroviar în Galați: Patru oameni au murit după ce un tren a lovit un microbuz. Printre victime,…

Incendiul de vegetație din Parcul Național Domogled-Valea Cernei: Locuințele oamenilor nu sunt în pericol, transmite ISU | AUDIO

Constanța: au început lucrările la stadionul „Gheorghe Hagi”. Arena va fi finalizată în 2028 | AUDIO

Piața Victoriei. Acceptă liberalii un premier tehnocrat? Răspunde deputatul liberal Alexandru Muraru

Timpul mare petrecut de copii în fața ecranelor le-ar putea afecta dezvoltarea la fel de mult ca nașterea…

A patra încercare de vânzare a Şantierului Damen Mangalia a eșuat. Următoarea licitație va porni de la 75%…

Raportul Departamentului de Stat al SUA: România rămâne atractivă pentru investitori, dar taxele și birocrația afectează mediul de…

Tânăr din Maramureș, condamnat pentru viol, căutat de polițiști. Și-a tăiat brățara și a fugit înainte să fie…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează