Confidenţialitate


Mai mulți jucători de tenis au fost amendați la Melbourne


Mai mulți jucători de tenis au fost amendați la Melbourne

Jucătorii de tenis au cedat psihic, din cauza caniculei de la Open-ul Australiei.

Șapte sportivi, printre care se numără și românul Marius Copil, au fost amendați din cauza unor ieșiri nervoase.

Cea mai consistentă amendă – de 10.000 de dolari, o va achita americanca Coco Vandeweghe, care i-a strigăt mai multe obscenități unguroaicei Timea Baboș, în față căreia a pierdut în primul tur.

Copil și argentinianul Diego Schwartzman vor plăti câte 2.000 de dolari, fiindcă și-au rupt rachetele în accese de furie.

Australianul Nick Kyrgios a fost sancționat cu 3.000 de dolari după ce a înjurat un spectator, iar croatul Borna Coric are de dat 5.000 de dolari, tot fiindcă a început să își rupă racheta și nu s-a oprit din lovit terenul nici după ce arbitrul l-a avertizat.

În fine, ucraineanca Marta Kostiuk a fost calmă, însă a fost penalizată cu 25.000 de dolari din cauza antrenorului ei, care i-a strigat indicații în timpul unui meci din faza calificărilor.

Amintim, zilele acestea în Australia s-au înregistrat temperaturi de până la 39 de grade Celsius în timpul zilei, iar jucătorii au amenințat cu boicotarea meciurilor.

Organizatorii sunt obligați prin regulament să nu mai programeze meciuri, dacă ar fi fost peste 40 de grade, dar medicii au avertizat că riscurile sunt enorme pentru sportivii care fac efort fizic intens în aceste condiții.


Ultimele stiri
România în Direct. Ce l-ați întreba pe Nicușor Dan?

Noi negocieri de pace între Rusia și Ucraina, la Abu Dhabi. SUA spun că au identificat diferențele care…

Bulgaria: Cel puțin zece morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării.…

Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează