Confidenţialitate


Mai mulţi foşti parlamentari îşi cer înapoi pensiile speciale


Mai mulţi foşti parlamentari îşi cer înapoi pensiile speciale

E vorba de 16 foşti parlamentari din Prahova, printre care şi artistul Victor Socaciu, dar şi din alte judeţe. Semnatarii acţiunii în instanţă sunt de la toate partidele, unele dintre ele nici nu mai există, cum este cazul PUNR sau Partidul Umanist Român.  Ba chiar FSN – pentru cei care au fost parlamentari în anii 90.

Practic, ei au dat în judecată Camera Deputaţilor, Senatul şi secretariatele generale ale celor două Camere.

Primul termen în acest dosar a fost fixat pentru data de 2 iulie.

Parlamentarii au decis la jumătatea lunii februarie  eliminarea pensiilor speciale ale deputaților și senatorilor iar preşedintele a promulgat legea.

Încă de atunci, Asociaţia Foştilor parlamentari a spus  că este „discriminatoriu” ca cei care aplică legea, cum ar fi magistrații, să primească pensie specială, iar parlamentarii, cei care „creează legea” să nu primească o indemnizație pentru limită de vârstă.

 


Ultimele stiri
Vâlcea: Drumul spre stațiunea Vârful lui Roman a fost închis, din cauza ninsorilor abundente | VIDEO

Rebelii Houthi din Yemen s-au alăturat războiului din Orientul Mijlociu | 12 soldați americani răniți după un atac…

Ora Pământului/ Iluminatul la Palatul Parlamentului oprit sâmbătă seară

Ninge în zona de nord a a județului Gorj, unde statul de zăpadă a ajuns la 35 de…

Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…