Confidenţialitate


Mai multe state din Europa anunță noi restricții, pe fondul numărului tot mai mare de cazuri COVID-19 | AUDIO


Mai multe state din Europa anunță noi restricții, pe fondul numărului tot mai mare de cazuri COVID-19 | AUDIO

Confruntate cu o creștere a numărului de îmbolnăviri COVID-19, mai multe state din Europa, cum ar fi Belgia, Olanda, Cehia și Germania, pregătesc noi restricții.

Premierul belgian a convocat pentru vineri o reuniune de urgență a autorităților, la recomandarea specialiștilor din domeniu. ”Revenirea epidemiei depăşeşte previziunile cele mai pesimiste”, susține oficialul.

În ultima săptămână, în Belgia, media a fost de peste 16.000 de noi infectări pe zi, la o populaţie de 11 milioane și jumătate de locuitori.

Și guvernul olandez anunță înăsprirea restricţiilor sanitare pentru a lupta împotriva îmnulțirii cazurilor de COVID-19.

Într-o conferință care va fi organizată vineri seară, premierul Mark Rutte ar putea anunţa închiderea barurilor şi restaurantelor de la 17:00. Poliția din Olanda, între timp, se pregăteşte pentru noi revolte şi proteste. Manifestații violente anti-restricții au avut loc în ultimele zile în Ţările de Jos. Olanda a reintrodus săptămâna trecută un lockdown parţial cu o serie de restricţii sanitare care afectează în special sectorul restaurantelor.

Cancelarul german în exerciţiu Angela Merkel a cerut ”restricţii suplimentare” împotriva răspândirii COVID-19, deoarece, spunea șefa guvernului de la Berlin, ”fiecare zi contează” pentru a opri cel de-al patrulea val virulent de infecţii în Germania.

În Cehia, guvernul de la Praga a decretat stare de urgenţă pentru 30 de zile. Barurile şi cluburile se vor închide la 22:00, târgurile de Crăciun au fost interzise, iar la evenimente culturale şi sportive nu pot participa mai mult de 1.000 de oameni.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Noi măsuri au fost anunțate și de Portugalia, în încercarea de a preveni creșterea infecțiilor. Certificatul verde redevine obligatoriu pentru accesul în restaurante sau săli de fitness.

Noile măsuri din Portugalia au fost anunțate de premierul Antonio Costa într-o conferință de presă. Acestea se aplică de la 1 decembrie, când Portugalia revine la starea de calamitate.

De la începutul lunii viitoare, pasagerii care călătoresc în Portugalia cu avionul trebuie să aibă un test negativ COVID, chiar dacă sunt imunizați cu schemă completă. Mai mult, certificatul verde redevine obligatoriu în restaurante sau sălile de fitness. În plus, pentru a intra în spitale, în baruri, discoteci și la evenimente cu un număr mare de participanți și cei vaccinați trebuie să aibă un test negativ.

”Nu contează cât de mare succes a avut campania de vaccainre, trebuie să fim conştienţi că intrăm într-o fază de risc sporit. Am văzut o creştere semnificativă a cazurilor în UE, iar Portugalia nu este o insulă”, a subliniat șeful guvernului de la Lisabona.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Autori: Ioana Brustur Căpitanu, Mihai Bucureșteanu

Citește și: Belgia raportează primul caz de infectare cu noua tulpină a coronavirusului din Africa de Sud


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan: Am primit sute de pagini de materiale ”relevante” despre problemele din Justiţie

Constanța: Nou port la Canalul Dunăre-Marea Neagră | AUDIO

Târg Regal de Crăciun la Săvârșin | AUDIO

Primarul General, Ciprian Ciucu: Capitala este aproape în faliment, cu două mari găuri bugetare, la Transport și Termoficare…

Guvernul a înființat Comitetul pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul Justiției

Taxă specială pentru turiștii care vin în București

Hunedoara: Descoperire nouă la Castelul Corvinilor. Au fost găsite două documente vechi de peste 150 de ani, depuse…

„Sirenele libertății” vor răsuna sâmbătă la Timişoara, un gest simbolic care marchează ziua declarării primului oraş liber de…

Ciprian Ciucu, după ce a depus jurământul pentru funcția de primar general al Capitalei: „Va urma o perioadă…

Vladimir Putin a acuzat Ucraina de începerea războiului în 2022 și a prezentat o hartă a Rusiei care…