Confidenţialitate


Mai multe persoane ar fi încă prinse în blocul în flăcări de la Londra


Mai multe persoane ar fi încă prinse în blocul în flăcări de la Londra

Mai multe persoane ar fi prinse încă în clădirea cu 24 de etaje din centrul Londrei care a luat foc în noaptea de marţi spre miercuri, a anunţat comandantul de poliţie Stuart Cundy, în timp ce pompierii au anunţat că lupta cu flăcările va dura cel puţin încă 24 de ore, relatează Reuters.

Cel puţin şase oameni au murit, 74 sunt internaţi şi 20 sunt în stare critică.

“Va fi un proces de recuperare foarte complex şi probabil lung, în clădire, şi anticipez că numărul morţilor va creşte, din păcate”, le-a spus Cundy reporterilor.

“A fost un incendiu foarte mare şi foarte important, anticipez că Brigada de Pompieri din Londra se va afla la faţa locului, ocupându-se de acest incendiu cel puţin în următoarele 24 de ore”, a spus comisarul de pompieri Dany Cotton.

Potrivit lui, mai mulţi pompieri au suferit răni uşoare.

Flăcările au cuprins Grenfell Tower, un bloc cu 24 de etaje din nordul zonei Kensington, în jurul orei locale 1 (3 ora României), iar martori au povestit că au văzut locatari strigând disperaţi după ajutor de la ferestrele de la etajele superioare.


Ultimele stiri
Programul de guvernare propus de Siegfried Mureșan: cuprinde 28 de domenii: de la pensii speciale la salarizare, TVA…

Sorin Grindeanu îi cere lui Siegfried Mureșan să își depună mandatul de premier desemnat: „Pierdem timpul”. „După modul…

Constanța: Mesaj ferm al Poliției după ce trei fete au bătut o adolescentă și au filmat agresiunea: „părinții…

Alba: Focare de hepatită A într-un cartier al orașului și în Valea Lungă. 23 de cazuri confirmate

Nicușor Dan, discurs la ONU: „În calitate de stat membru al UE cu cea mai lungă frontieră cu…

Arad: Scădere semnificativă a producției de porumb în acest an din cazua secetei  | AUDIO

Piața Victoriei. Invitat este europarlamentarul PSD Victor Negrescu

Un zid antic a fost descoperit sub Paris. Ar putea confirma locul primei așezări a orașului. Primarul capitalei…

Schimbări privind taxarea mașinilor. Ce tarife se vor aplica la plata rovinietei, de la 1 octombrie, în funcție…

Sentință pentru Robert Magyara, bărbatul acuzat de pornografie infantilă, căruia statul i-a dat voie să aibă o asociație…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează