Mai multe declarații ale unor martori în dosarul Călin Georgescu-Horațiu Potra au fost excluse de un judecător de la Curtea de Apel București | AUDIO
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
17 declarații ale unor martori în dosarul Călin Georgescu-Horațiu Potra au fost excluse de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel București. Parchetul General are termen cinci zile să anunţe dacă menţine decizia de trimitere în judecată sau solicită să revină la procurori dosarul în care fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu și liderul mercenarilor Horațiu Potra sunt acuzați de acţiuni împotriva ordinii constituţionale.
Declarațiile au fost date în calitate de martori de către membri ai grupării Potra, care ulterior au fost puși sub acuzare. Instanța a stabilit însă că în acest caz s-a încălcat „dreptul martorului la tăcere şi neautoincriminare”. Ca urmare, toate cele 17 declarații au fost considerate nule si excluse din probatoriu. Instanța a respins apoi mai multe cereri şi excepţii ridicate de Călin Georgescu. Procurorii si inculpații pot face contestație, iar aceasta se va judeca la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Călin Georgescu și Horațiu Potra a fost trimiși în judecată în septembrie anul trecut, alături de alte 20 de persoane, fiind acuzaţi că ar fi comis infracţiuni grave pentru destabilizarea țării. Procurorii susţin că mercenarii lui Potra urmăreau să se infiltreze în protestele organizate imediat după anularea alegerilor prezidenţiale din decembrie 2024 pentru a crea haos.
Planul ar fi fost pus la punct în cadrul unei întâlniri clandestine, la o ferma din Ciolpani. După declanșarea anchetei, Horațiu Potra, fiul și nepotul său, au fugit din tara. Dați în urmărire internațională, au fost prinsi pe aeroportul din Dubai, înainte să se îmbarce într-un zbor spre Moscova. Horațiu Potra se află în arest preventiv, iar fiul și nepotul său sunt plasați în arest la domiciliu.





