Confidenţialitate



Mai mergem sau nu în Grecia? (AUDIO)


Mai mergem sau nu în Grecia? (AUDIO)

Moise Guran: “Grecia e de evitat, asta e foarte clar.”

”Deocamdată, sunt limitate retragerile de la bancomate, pentru străini nu există, teoretic, această restricție, dar s-ar putea să nu funcționeze bancomatele și atunci rămâi cu faptul că nu există restricția în brațe… Știu că românii au obiceiul să plece cu cash de acasă și atunci sunt ceva mai liniștiți. Totuși, cred că mai interesant ar fi să vorbim despre tentația pe care mulți ar putea s-o aibă acum: să se repeadă să cumpere euro, indiferent că fac sau nu fac vacanța în Grecia – ”Domn’e, mă duc în vacață în Europa și s-ar putea să-mi trebuiască euro”.

În săptămâna asta, în care băncile din Grecia vor fi închise, e foarte probabil ca în Grecia să aibă loc mișcări de stradă care să ducă la căderea guvernului Tsipras. De fapt, întrebarea acum nu e dacă mai scapă Grecia sau dacă nu mai scapă, întrebarea este dacă Grecia iese din zona euro sau dacă pleacă guvernul Tsipras. Pentru că europenii au lăsat de înțeles destul de clar că guvernul ăsta care sinucide practic Grecia sau plecarea lui ar putea lăsa o poartă de negociere în continuare între Grecia și Uniunea Europeană. De aceea cred că Grecia este de evitat oricum în următoarele zile pentru că foarte bine nu va fi pe acolo. Eu am mai fost în Grecia când au fost mișcări de stradă, nu e nimic dramatic în chestia asta – adică pe plajă nu prea sefac mișcări de stradă. Oricum Grecia e de evitat, asta e foarte clar și e clar de multă vreme.”

Întrebat de Vlad Petreanu ce se întâmplă după ce Grecia nu va fi în stare să plătească rata de 1,5 miliarde de euro către Fondul Monetar Internațional, Moise Guran a răspuns: ”După toată treaba asta Grecia e în faliment.”

Din punctul de vedere al cetățeanului european, acesta va fi mai convins ca oricând că Grecia trebuie dată afară din zona euro. Grecia va fi în faliment, iar principiul de funcționare a zonei euro este solidaritatea. Nu este exclus ca Europa să preia datoria Greciei sau o bună parte din datoria Greciei. Înswă Grecia va ieși, în cazul acesta, din zona euro. Va fi aruncată pur și simplu afară. Și către asta se îndreaptă lucrurile, pentru că au mers mult prea departe. Această țară s-a legat practic de restul Uniunii și au zis: ‘Uite, noi ne sinucidem. Sărim de pe bloc legați de voi. Voi acuma ce o să faceți?’ ”

”Eu mă aștept ca guvernul (Tsipras) să emită titluri de stat, un fel de bancnote cu care poți să faci plăți. Problema cu titlurile respective este că ele se vor devaloriza foarte repede. Și nu te poți baza pe ele. Țara este în pragul haosului. Dacă nu se schimbă guvernul, cine știe ce se va întâmpla acolo…E o chestiune pe care n-am ami trăit-o, nu știm exact cum vor funcționa lucrurile, știm doar teoretic ce s-ar putea întâmpla. Mai important pentru noi, româ9ii, să nu ne repezim să cumpărăm euro pe ideea că se va devaloriza leu față de euro. S-ar putea să existe mișcări speculative, inclusiv pe piața noastră. Vineri cursul s-a închis la 4,46 și de acolo va porni în această dimineață, însă eu mă aștept ca Banca Națională a României să intervină ca toate băncile europene.”

”Sărăcia populației se face prin devalorizarea monedei proprii acolo unde există. Asta este diferența în momentul de față între Grecia și Argentina. Grecia, atâta vreme cât este în zona euro, se bazează în continuare pe niște economii ale populației care sunt în euro, care nu se devalorizează sau care, oricum, nu se devalorizează așa cum s-ar devaloriza drahma. Urmează un al doilea val, care înseamnă plecarea capitalului, falimente, închideri de fabrici, șomaj și tot felul de lucruri pe care grecii nu le-au anticipat în momentul în care Tsipras a venit și le-a zis: ‘Capitalul este rău, multinaționalele ne sărăcesc, ne fură’ și așa mai departe. Tot felul de discursuri extremiste care duc Grecia sau reduc Grecia în pragul unui război civil, dacă stai să te gândești. Depinde cât de departe vor merge. Am văzut că azi noapte au scos oamenii în stradă să strige ‘Mai bine drahme decât sclavi’, sau ceva de genul ăsta.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Aproape 1.500 de bibliotecari riscă să își piardă locul de muncă ca urmare a măsurilor guvernamentale de reducere…

Povestea Colors in Stereo: cum un Cover nunta bine făcut poate transforma orice eveniment într-un concert live memorabil…

De ce cabanele A-frame de închiriat sunt alegerea perfectă pentru un weekend de relaxare în natură (P)

Angajații din sănătate cer să fie exceptați de la măsura reducerii salariilor cu 10%. Transmit că vor declanșa…

Roboți medicali cumpărați la suprapreț de Spitalul Militar din București. Beneficiara contractului e fiica unui om de afaceri…

Greva din primării. Sute de edili își spun nemulțumirile la Adunarea Generală a Asociației Comunelor, la care ia…

Doi mari operatori de telefonie mobilă anunță că vor crește prețurile abonamentelor cu aproape 7% | AUDIO

Pregătiri pentru CM de Fotbal 2026. Patru câini roboți vor ajuta poliția mexicană în timpul unor intervenții, pentru…

Avocatul Poporului avertizează asupra accesului dificil sau inexistent al copiilor la consiliere psihologică. Lipsa de sprijin a autorităților…

Stare de urgență în Curtea de Argeș, după ce în apa din rețeaua de distribuție a fost găsită…