Confidenţialitate


Magistrații Instanței Supreme vor da o sentință definitivă pe 29 ianuarie în cazul lui Radu Mazăre


Magistrații Instanței Supreme vor da o sentință definitivă pe 29 ianuarie în cazul lui Radu Mazăre

Înalta Curte va pronunța pe 29 ianuarie o decizie definitivă în dosarul retrocedării plajelor, în care sunt implicați Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu și alți zeci de funcționari din Primăria Constanța. Procurorii DNA au cerut în ultimul moment al dezbaterilor ca magistrații să pronunțe o pedeapsă și pentru Cristian Borcea, acesta fiind achitat, inițial, pe fond. Fostul acționar al Clubului Dinamo s-a declarat nevinovat în ultimul cuvânt.

După ultimele dezbateri în dosarul retrocedarii plajelor, completul de 3 format președintele Ionuț Matei și magistrații Ioana Bogdan și Alina Ioana Ilie a stabilit, după o ședință care a ținut peste 11 ore, că o soluție definitivă va fi pronunțată pe 29 ianuarie.

Avocatul lui Radu Mazăre a cerut instanței achitarea fostului edil al Constanței, pe motiv că instanța de fond, care a pronunțat o decizie de condamnare cu suspendare , nu și-a motivat decizia.

La rândul său, avocatul lui Nicușor Constantinescu a cerut achitarea clientului său pe motiv că fapta nu e prevăzută de legea penală, la fel și apărătorii lui Cristian Borcea.

Procurorii vor o pedeapsa cu închisoarea orientată spre cea maximă, de 15 ani pentru fostul primar al Constanței și pentru fostul președinte al Consiliului Județean Constanţa.

In iulie anul trecut, Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu au fost condamnați în acest dosar la patru, respectiv trei ani de închisoare cu suspendare. Ei sunt acuzați acuzat, alături de alţi funcţionari, de atribuirea nelegală a unor terenuri, prejudiciul estimat de DNA ridicându-se la 114 milioane de euro.

Decizia instanţei a venit după nouă ani de procese şi alte opt amânări consecutive de pronunţare a unei sentinţe.

Radu Mazare se afla momentan in Madagascar unde a cerut azil politic.

Fostul edil a plecat din tara la sfarsitul lui 2017.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează