Confidenţialitate


MAE verifica daca printre victimele accidentului aviatic din Alpii francezi se numara si romani


Ministerul Afacerilor Externe verifică dacă se numără români printre victimele accidentului aviatic din Alpii francezi.

‘

Ministrul Bogdan Aurescu a dispus activarea celulei de criză a MAE, prin intermediul căreia este gestionată activitatea tuturor misiunilor diplomatice române implicate în obținerea informațiilor.

‘

‘Consulul general al României la Barcelona a solicitat sprijinul sub-delegatului guvernului spaniol și directorului Aeroportului din Barcelona în vederea verificării informațiilor cu privire la existența vreunui cetățean român la bordul aeronavei prăbușite și pentru obținerea listei de pasageri. Totodată, o echipă consulară mobilă din cadrul Oficiului consular Barcelona s-a deplasat la aeroport în vederea obținerii unor informații concrete privind cetățenia victimelor, urmând să aibă întrevederi în regim de urgență cu oficialii spanioli’, potrivit unui comunicat.

‘

În paralel cu demersurile inițiate la Barcelona, Ambasada României la Berlin a solicitat sprijinul Ministerului Federal al Afacerilor Externe și companiei GermanWings pentru transmiterea listei de pasageri.

‘

Ambasada României la Paris a inițiat un demers similar.

‘

Președintele francez Francois Hollande a declarat, într-o conferinţă de presă, că printre victimele tragediei aviatice sunt persoane de origine germană, spaniolă și turcă.

‘

La bordul aparatului Airbus de tip A320, aparținând companiei Germanwings, filiala low-cost a Lufthansa, se aflau 150 de persoane, 144 de pasageri și 6 membri ai echipajului.

‘

Cursa asigura legătura între Barcelona (Spania) și Düsseldorf (Germania).

‘

Secretarul francez de stat pentru Transporturi, Alain Vidalies, a anunţat, în această după-amiază, că elicoptere de salvare au localizat resturi ale fuselajului și câteva cadavre într-o zonă muntoasă, greu accesibilă, din departamentul Alpes de Haute Provence.


Ultimele stiri
Republica Moldova: Un angajat al Poliției de Frontieră a fost rănit după ce un proiectil a lovit un…

Percheziții DNA în șase județe. Polițiști și lucrători vamali, suspectați că ar fi luat mită de la transportatori…

Premiul Nobel pentru Medicină 2026. Laureați sunt Karl Deisseroth, Peter Hegemann și Georg Nagel „pentru descoperirile lor privind…

Nicușor Dan a chemat din nou partidele la consultări. Secretarul general al PSD: „Mergem astăzi la Palatul Cotroceni…

Alertă în Marea Neagră. O navă turcească a luat foc în apropiere de platforma Pescăruș. 13 membri ai…

Spania: Premierul Pedro Sánchez convoacă alegeri anticipate. Scrutinul va avea loc pe 29 noiembrie

Ce înveți despre somn abia după ce pleci de acasă la facultate (P)

Brazilia: Flavio Bolsonaro, fiul lui Jair Bolsonaro, îl devansează pe actualul președinte în primul tur al alegerilor prezidențiale

Călin Georgescu va fi scos din arest pentru a participa la perchezițiile informatice efectuate de anchetatori. Socrul său,…

România întâlnește Suedia în al patrulea meci din Liga Națiunilor. Tricolorii nu au niciun punct după primele trei…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează