Confidenţialitate


MAE, despre sezonierii români din Austria: Verificăm respectarea contractelor


MAE, despre sezonierii români din Austria: Verificăm respectarea contractelor

MAE spune despre sezonierii români care lucrează la o fermă din Austria și în legătură cu care există informații potrivit cărora lucrează foarte multe ore pe zi și nu au condiții că verifică respectarea contractelor.

MAE a transmis, vineri, că Ambasada României la Viena s-a autosesizat și a făcut demersuri pe lângă autoritățile locale în cazul românilor care muncesc în Austria și care au reclamat condiții dificile de muncă și nerespectarea de către angajatori a clauzelor contractuale.

„Ministerul Afacerilor Externe precizează că, în urma apariției în mass-media a unor informații cu privire la situația unor cetățeni români care își desfășoară activitatea în cadrul unei ferme agricole din landul Austriei Inferioare, Republica Austria, și care semnalau condiții dificile de muncă și nerespectarea de către angajator a clauzelor contractuale, Ambasada României la Viena s-a autosesizat și a întreprins demersuri, în regim de urgență, atât pe lângă autoritățile locale, cât și pe lângă sindicatele specifice, solicitând verificarea aspectelor semnalate și remedierea acestora. De asemenea, reprezentanții misiunii diplomatice au contactat unul dintre cetățenii români angajați în cadrul fermei menționate pentru a obține detalii suplimentare cu privire la problemele cu care se confruntă aceștia”, se arată într-un comunicat de presă al MAE.

Potrivit sursei citate, autoritățile austriece au răspuns prompt, Inspecția Muncii din landul Austriei Inferioare făcând un control la ferma în cauză în data de 16 iunie. Raportul acestui control urmează să fie publicat.

„De asemenea, misiunea diplomatică a întreprins demersuri și cu privire la un alt caz în care un cetățean român, angajat într-o altă fermă din Republica Austria, a reclamat nerespectarea clauzelor contractuale de către angajatorul austriac. Astfel, misiunea diplomatică a sesizat autoritățile competente austriece, solicitând verificarea aspectelor semnalate”, transmite MAE.


Ultimele stiri
Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează