Confidenţialitate


MAE: Avertizare meteo cod galben de vânt puternic în nord-vestul, nordul, nord-estul şi estul Bulgariei


MAE: Avertizare meteo cod galben de vânt puternic în nord-vestul, nordul, nord-estul şi estul Bulgariei

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români că a fost emisă o nouă avertizare meteo ”cod galben” pentru joi, care acoperă regiunile din nord-vestul, nordul, nord-estul şi estul Bulgariei, unde vântul va sufla cu putere şi există riscul de formare a troienelor pe carosabil.

Avertizarea meteo a fost emisă pentru următoarele regiuni: Vidin, Montana, Vraţa, Plevna, Veliko Târnovo, Ruse, Razgrad, Tărgovishte, Silistra, Dobrich, Shumen, Varna şi Burgas.

Se recomandă persoanelor care tranzitează sau călătoresc în Bulgaria să monitorizeze starea vremii şi să nu îşi asume riscul de a se deplasa în regiunile cu cod galben, dacă acest lucru nu este absolut necesar.

Toate drumurile principale din Bulgaria sunt deschise circulaţiei, dar ca urmare a vântului mai puternic dinspre nord şi a troienelor, rămâne închisă secţiunea din autostrada “Trakia” de la intersecţia “Zimniţa” (regiunea Yambol) până la Burgas. Pe acest segment sunt troiene de peste un metru şi jumătate şi se acţionează în continuare cu utilaje pentru degajarea zăpezii şi curăţarea acestui segment.

Se recomandă cu insistenţă şoferilor echiparea adecvată pentru iarnă a autovehiculelor. Informaţii actualizate cu privire la starea drumurilor din Bulgaria se pot obţine de pe aplicaţia pentru telefoane mobile LIMA – www.lima.api.bg,  de pe pagina de internet a Agenţiei Executive Infrastructura Rutieră din Bulgaria – www.api.bg şi în regim non-stop la telefonul 0700 130 20.

Cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Sofia +359 2 9733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României la Sofia: +359 879 440 758.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet www.meteoalarm.eu şi www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.


Ultimele stiri
De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO

UPDATE. Lista miniștrilor propuși de PNL, USR și UDMR pentru Guvernul Mureșan. Cine ar putea face parte din…

Oradea: Încep înscrierile pentru programul de meditaţii gratuite. 100 de elevi vor beneficia de sprijin | AUDIO

Câți bani intră, în medie, într-o gospodărie din România și pe ce se duc. Venitul mediu în primul…

Tot mai mulți români caută un al doilea job. Aplicările pentru posturi part-time au crescut cu 13% de…

Papa Leon al XIV-lea, primit de Emmanuel Macron la Paris. Vizită de patru zile în Franța | VIDEO

Arad: Dig panoramic de două milioane de euro, vandalizat. Administrația Bazinală de Apă Mureș: „Am sesizat poliția locală,…

Siegfried Mureșan: „Îmi doresc sprijinul PSD”. Ce a discutat premierul desemnat cu Nicușor Dan la Cotroceni | VIDEO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează