Confidenţialitate


Macron: Sper că UE va ajunge la un acord privind muncitorii detaşaţi anul acesta


Macron: Sper că UE va ajunge la un acord privind muncitorii detaşaţi anul acesta

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a exprimat speranţa, în cursul unei conferinţe de presă comune cu omologul său român Klaus Iohannis, că un acord privind muncitorii detaşaţi în UE va fi încheiat până la sfârşitul anului şi care a pledat ca statele UE să progreseze împreună în beneficiul Europei.

“Am vorbit de mai multe subiecte de interes comun şi viziunea noastra comună privind afaceri europene. Cu o agendă pe termen scurt – această Europă care protejează, o idee foarte importantă pentru mine şi care se referă la chestiuni foarte precise : să progresăm împreună în beneficiul Europei”, a spus Macron

“Aţi vorbit, de asemenea, despre un subiect care ştiu că este foarte important pentru ţara dumneavoastră, şi anume revizuirea directivei privind muncitorii detaşaţi. Si mă bucur să constat această voinţă de a lucra împreună şi sunt sigur că vom ajunge la un acord până la sfârşitul anului – să poată fi aprobat în timpul Preşedinţiei estone – pentru a putea clarifica cadrul acestui proces şi să mergem în miezul proiectului european, care este un proiect de convergenţă între economiile noastre, din punct de vedere fiscal şi din punct de vedere social”, a adăugat preşedintele francez.

Foto: www.presidency.ro


Ultimele stiri
Numărul accidentelor rutiere la nivelul UE, în scădere cu 3% anul trecut față de 2024. România are în…

Maimuța „Mumu”, noua vedetă de la Zoo Galați. Animalul a fost salvat de Poliția Animalelor, după ce a…

Celine Dion ar urma să revină pe scenă în această toamnă | AUDIO

Schemă internațională de falsificare a banilor, destructurată la Sofia: 1,2 milioane de euro falși și un kilogram de…

ANAF efectuează percheziții într-o schemă cu măști și dezinfectanți, în valoare de 30 de milioane de lei. Firmele…

România în Direct. Cine este de vină pentru motorină? Cât mai rezistați?

Colinele Transilvaniei își deschid porțile în acest weekend. Care sunt principalele atracții | AUDIO

Piața auto din România, cel mai puternic declin din Europa în luna februarie

Linia electrică Isaccea-Vulcăneşti, care leagă Moldova de Europa, a fost deconectată. Maia Sandu: „Rusia este singura care poartă…

O mie de mineri de la Complexul Energetic Oltenia protestează astăzi în fața Guvernului. Care sunt nemulțumirile lor…