Confidenţialitate


“Mă mut sau nu mă mut? Aceasta e-ntrebarea!” – două reprezentaţii la Teatrul de Comedie


“Mă mut sau nu mă mut? Aceasta e-ntrebarea!” – două reprezentaţii la Teatrul de Comedie

După ce prima reprezentaţie a spectacolului “Mă mut sau nu mă mut? Aceasta e-ntrebarea!” s-a jucat cu casa închisă tot mai multă lume vrea să asiste la spumoasa comedie ce duce mai departe primul serial de teatru din România! De aceea, săptămâna viitoare sunt programate două reprezentaţii, pe 23 şi 24 noiembrie, la Teatrul de Comedie.

“Mă mut sau nu mă mut? Aceasta e-ntrebarea!”  îi reuneşte pe Adriana Trandafir, Adrian Păduraru, Carmen Tănase, Andreas Petrescu, Gabriel Fătu,  Anca Dinicu, Doina Teodoru, Ioana Ancea şi Oana Puşcatu, sub bagheta regizorală a lui lui Gelu Colceag.

Echipa ce a conceput și pus în scenă super comediile “Mă mut la mama!” şi “Mă mut la… tata?” este şi cea care continuă povestea cu spectacolul “Mă mut sau nu mă mut? Aceasta e-ntrebarea” şi promite: “o experiență la fel de amuzantă ca și cea din “episoadele” precedente, o poveste sinceră, desprinsă din viața unei familii normale și transpusă în lumina reflectoarelor. O poveste cu situații de un comic imposibil, în care fiecare se regăsește, sau în care își recunoaște sora, fratele, colegul de birou, prietenul ori prietena.”

Mama (Adriana Trandafir), studentă la aproape 60 de ani, vrea să guste viaţa alături de noul ei iubit (Adrina Păduraru). Situația dă însă peste cap universul băieților (Andreas Petrescu și Gabriel Fătu), care, deși ajunși la vârsta maturității, refuză să îi acorde mamei dreptul la o viață și redevin copii în nenumăratele încercări de a-l face pe iubitul mamei să dispară din peisaj.  Şi tocmai când părea că dragostea a învins şi că viaţa de familie a Mamei şi a Tatălui intră pe un făgaş liniştit, cineva apare şi aruncă totul în aer! Cine? Soţia iubitului Mamei!  Ce se întâmplă mai departe aflaţi pe 23 şi 24 noiembrie!

Biletele se găsec la Teatrul de Comedie, la casa de bilete Startickets de la Palatul Copiilor şi online pe bilete.ro şi startickets.ro.


Ultimele stiri
Cinci plaje din România au primit certificarea „Blue Flag”. O a șasea se pregătește pentru anul viitor |…

Cutremur Columbia: Peste 160 de oameni și-au pierdut viața | AUDIO

SRI a instruit aproape 1.200 de profesori să identifice elevii care ar putea ajunge teroriști | AUDIO

Gorj. Peste 800 de oi ale unui fermier vor fi eutanasiate după ce au fost confirmate cu variolă…

CE Natație. David Popovici ajunge în semifinalele probei de 100 metri liber cu cel mai bun timp

Centrala de la Cernavodă ar putea fi oprită controlat după ce Dunărea a scăzut cu încă 3 centimetri

Căsuțe pentru pisicile comunitare din Arad. Primăria le va oferi gratuit asociațiilor de proprietari | AUDIO

Radu Miruță, vizită la unităţile de producţie ale Otokar şi Rheinmetall de la Mediaș: „Este un lucru sănătos…

Nivelul Dunării continuă să scadă. Apele Române recomandă noi lucrări de dragare. Ar fi nevoie să plouă două-trei…

Atacul asupra ambulanței din Cluj: cum a dus dezinformarea despre „ambulanța care răpește copii” la violență. Sociolog: „Trebuie…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează