Confidenţialitate


Lupii nu vor mai fi specie strict protejată de lege. România cere aceeași măsură și pentru urși. Mircea Fechet: „Urșii agresivi care ajung în mijlocul comunităților trebuie împușcați” | AUDIO


Lupii nu vor mai fi specie strict protejată de lege. România cere aceeași măsură și pentru urși. Mircea Fechet: „Urșii agresivi care ajung în mijlocul comunităților trebuie împușcați” | AUDIO

Lupii nu vor mai fi considerați specie strict protejată de lege. Consiliului de Mediu al UE, Comisia Europeană și Parlamentul European au decis să reanalizeze Directiva Habitat și să includă lupii într-o categorie inferioară de protecție.

Alături de lupi, autoritățile române vor ca și urșii să fie încadrați în rândul speciilor protejate – nu strict protejate.

Mircea Fechet spune că și urșii ar putea fi scoși din rândul speciilor strict protejate

Ministrul Mediului, Mircea Fechet spune – la Europa FM – că a făcut deja această solicitare Consiliului European de Mediu. România, alături de Finlanda sau Slovacia, se numără printre țările cu efective mari de urs brun și o înmulțire a atacurilor asupra oamenilor.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

“Populația de lupi în UE e într-o stare bună de conservare, e în afara oricărui pericol, motiv pentru care nu se mai justifică menținerea lupului în lista speciilor strict protejate. Urșii sunt atât de mulți încât pun în pericol, în anumite situații, viața oamenilor. Am solicitat cuplarea speciei de urs brun la cea de lup, în sensul în care să putem scoate și ursul de pe lista speciilor strict protejate”, a declarat Mircea Fechet.

Scoaterea lupilor din rândul speciilor strict protejate la nivel european va mai dura încă șase luni, mai spune ministrul Mediului. În cazul urșilor, propunerea este încă în dezbatere la nivel european.

Pentru că sunt strict protejați de lege, urșii pot fi împușcați doar dacă ucid sau mutilează un om. O relaxare legislativă ar permite o mai mare colectare a urșilor care ajung în preajma comunităților.

Imediat după ce Șeful Salvamont Predeal a fost atacat și mutilat de un urs, ministrul Mediului a cerut ca urșii agresivi să fie împușcați.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

“Problema nu e de număr, problema e de modalitate în care gestionăm situația urșilor, măsuri care vizează intervenția fermă și de îndată ori de câte ori ursul pune în pericol viața oamenilor. Adică urșii agresivi care ajung în mijlocul comunităților trebuie împușcați pentru că cel mai probabil ei pot pune în pericol viața unui om”, mai spune ministrul Mediului.

Premierul Ciolacu vrea să instaleze garduri electrice în zonele de risc

Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, cere chiar să se instaleze garduri electrice în zonele de risc pentru a proteja populația.

Mircea Fechet spune că – pe lângă aceste garduri – trebuie să existe și alte măsuri.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

“Există astăzi km întregi de garduri electrice care protejează comunități. În continuare, ne propunem să avem și mai multe astfel de garduri, însă trebuie, în același timp, să înțelegem că aceste instalații au niște limite. N-o să putem niciodată să transformăm România într-un țarc împrejmuit cu gard electric și măsurile legate de protecția cu garduri trebuie ajutate de alte măsuri”, mai precizează ministrul.

Reamintim, șeful Salvamont Predeal este internat, în stare gravă și ventilat mecanic, la Spitalul Floreasca din București după ce a fost atacat de o ursoaică duminică seara pe o stradă din centrul orașului.

Sursă foto: Shutterstock

Citește și: Explozie urmată de incendiu într-un apartament din Ploiești. Un bărbat a suferit arsuri și 38 de locuințe au fost afectate | AUDIO


Ultimele stiri
Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”

Nicușor Dan anunță blocaj în rezolvarea crizei politice, după discuțiile cu liderii fostei coaliții: „De marţi până azi,…

SUA suspendă temporar sancțiunile impuse Venezuelei pentru a permite operațiunile de salvare după cele două cutremure devastatoare

Ministerul Educației solicită inspectoratelor școlare să asigure apă potabilă, aer condiționat și asistență medicală în centrele de examen…