Confidenţialitate


Nou termen în dosarul Colectiv


Nou termen în dosarul Colectiv

La Tribunalul Bucureşti, luni, este programat un nou termen în procesul incendiului din clubul Colectiv, în urma căruia 64 de tineri au murit, iar un altul s-a sinucis.

Au fost comasate cele 3 dosare în care erau judecaţi separat patronii localului, cei doi pompieri acuzaţi că au închis ochii la neregulile descoperite şi dosarul fostului primar al sectorului 4, Cristian Popescu Piedone.

Instituţia pe care acesta a condus-o avizase funcţionarea clubului cuprins de flăcări în seara de 30 octombrie 2015.

Supravieţuitorii şi rudele victimelor din Colectiv au cerut ca statul, prin Ministerul Finanţelor, să devină parte în proces pentru a garanta plata despăgubirilor.

Iniţial, procurorii de la DNA şi Parchetul General au trimis în instanţe trei dosare în legătură cu tragedia de la Colectiv: Tribunalul Bucureşti – fostul primar Cristian Popescu-Piedone, Judecătoria Sectorului 4 – patronii clubului, Tribunalul Militar Bucureşti – pompierii Antonina Radu şi George Petrică Matei.

Pe 15 mai 2016, Judecătoria Sectorului 4 a dispus reunirea la Tribunalul Bucureşti a dosarului în care sunt acuzaţi patronii clubului cu cel în care este inculpat Cristian Popescu-Piedone, motivul invocat fiind faptul că în primul dosar a nu exista nicio instituţie parte responsabilă civilmente, iar bunurile inculpaţilor nu acopereau despăgubirile cerute de victimele incendiului.

De asemenea, pe 6 decembrie 2017, Tribunalul Militar Bucureşti a decis ca dosarul pompierilor să meargă la Tribunalul Bucureşti, iar această din urmă instanţă a confirmat că este de acord cu această reunire.

Decizia judecătorului de la Tribunalul Bucureşti a fost primită cu aplauze în sala de judecată.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu